Pentru sezonul toamnă 2015, Tommy Hilfiger are un nou ambasador global în persoana celebrului tenisman spaniol Rafael Nadal, care va apărea în campaniile de promovare a colecţiilor de lenjerie Tommy Hilfiger, a celor de costume Tommy Hilfiger Tailored şi a parfumului TH Bold.
Cariera lui Rafael Nadal a explodat în 2005, atunci când a cucerit primul său titlu de Grand Slam, pe zgura de la Roland Garros. Au urmat alte opt succese în capitala Franţei, dar şi două la Wimbledon sau US Open şi unul la Australian Open. Stilul de joc, firea deschisă faţă de presă şi fani, exuberanţa specific mediteraneană l-au adus în atenţia mai multor branduri cu care are contracte de imagine.

Rafa nu a ascuns niciodată că are o atracţie deosebită pentru creaţiile Tommy Hilfiger, astfel că nu este nici o surpriză că a devenit ambasador global al brandului american. Şi stilul flamboiant al lui Nadal s-a regăsit şi în evenimentul ce a avut loc în Bryant Park din New York – iar scena a fost, cum altfel, un teren de tenis în care Rafael s-a confruntat cu modele echipate în ţinute Tommy Hilfiger.

Colecţia de lenjerie readuce în prim-plan stilul clasic, cu măsuri actualizate, materiale noi şi detalii deosebite. Inovaţiile de design sunt combinate cu materiale premium, astfel că rezultatul este unul sofisticat, durabil şi esenţial pentru confortul de zi cu zi. Pentru colecţia de lenjerie, fotografiile şi clipurile de promovare au fost realizate la Mallorca, la începutul acestui an.

În privinţa colecţiei Tommy Hilfiger Tailored, caracteristicile acestei sunt siluetele suple, croiala modernă şi texturile bogate. Pe lângă participarea la evenimente exclusiviste din SUA, Asia şi Europa, Rafael Nadal va susţine şi promovarea propriului parfum pentru Tommy Hilfiger, TH Bold, care reprezintă puterea şi vitalitatea unui sportiv dornic de victorie.
Printre companiile pentru care Rafael Nadal a fost imagine se numără Kia (auto), Nike (echipament sportiv), Babolat (rachete de tenis), Quely (dulciuri), Richard Mille (ceasuri) sau PokerStars (pariuri online).