După ce, de-a lungul timpului, a făcut nenumărate minuni pentru părul tău, Garnier Ultra Doux a creat ritualul Marvellous Oils pentru a te surprinde din nou plăcut şi pentru a-ţi demonstra că, uneori, minunile chiar există.
Sunt peste trei decenii de când Garnier Ultra Doux este prezent, sub diferite deghizări, în viaţa noastră, a femeilor. A fost prietenul nostru cel mai bun, a fost expertul care a avut grijă de părul nostru. Iar pentru acest an, brandul francez vine cu o gamă nouă, care include un ritual de frumuseţe excepţional.
Ritualul minune pe care îl propune Garnier Ultra Doux are darul de a scoate în evidenţă feminitatea, şarmul şi puterea de seducţie a femeilor. Responsabile pentru toate acestea sunt două ingrediente magnifice, care au darul de a face adevărate minuni: uleiul de argan şi uleiul de camelie.
Pe de-o parte, uleiul de argan este recunoscut pentru calităţile sale nutrivitv-protectoare, bine conservate datorită metodelor tradiţionale prin care este extras. Bogat în Omega 6 şi vitamina E, uleiul hrăneşte şi protejează părul, lăsându-l suplu şi mătăsos. Pe de altă parte… Camelia este cunoscută în Extremul Orient ca fiind vestitorul primăverii, iar din ea se obţine un ulei preţios şi protector. De-o eleganţă inegalabilă şi extrem de feminin, uleiul de camelie oferă părului strălucire, fără să-l îngreuneze.
Precum croitoraşul cel viteaz, uleiul Garnier Ultra Doux Marvellous Oils (22,61 lei) oferă părului şapte beneficii dintr-un singur gest: nutriţie, supleţe, strălucire, protecţie, definire, catifelare şi parfum încântător. Poate fi utilizat astfel:
- Înainte de şamponare – pentru a hrăni parul;
- Înainte de a usca părul – pentru a-l peria mai uşor şi pentru a-l proteja de căldura instrumentelor de coafat:
- Ca gest de styling – pentru a avea un păr catifelat şi strălucitor;
- Înainte de expunerea la soare – protejează fibra capilară datorită filtrelor UV.
Şamponul (10,5 lei) oferă o emulsie bogată pentru părul uscat, se clăteşte perfect şi lasă părul catifelat şi lejer. Balsamul (10,5 lei) are o textura unică de gel, o cremă fondantă delicată care dă părului supleţe şi strălucire. Datorită măştii onctuoase (17,4 lei), părul beneficiază de o doză intensă de nutriţie.
De cum am primit noua gamă Garnier Ultra Doux Marvellous Oils, curiozitatea m-a împins s-o folosesc şi vă pot spune că… c’est merveilleux.