“Renaissance, deoarece aceasta colecţie reprezintă renaşterea naturii după o perioadă lungă a iernii. Culori cât mai stridente, care acaparează privirea. Auriul brocardului este mângâiat de razele soarelui, care apar şi ne mângâie corpul. M-a inspirat renaşterea naturii, un peisaj dintr-un tablou văzut la Palatul Versailles. Am folosit materiale lejere – mătase , tulle, mousseline şi crepe de mătase – alături de materiale tari cum ar fi brocard şi piele ecologică.”

În cariera sa de designer, Silvia Terziu a lucrat alături de Marc Jacobs pentru Louis Vuitton, Giambatista Valli şi “să nu uităm de faimosul Stephane Rolland, cel care mi-a deschis drumul spre frumuseţea corpului feminin”, după cum declară însăşi creatoarea. Şi nu o putem contrazice, pentru că toată această filosofie se regăseşte în creaţiile sale, deopotrivă elegante şi feminine.
Rochiile prezentate de Silvia Terziu pe catwalkul de la Bucharest Fashion Week au adus o notă de prospeţime şi vitalitate. În creaţiile designerului, clasicele non-culori alb şi negru au fost acompaniate într-o manieră foarte fericită de roşu, auriu şi verde crud. Numele Silviei Terziu a devenit cunoscut publicului român în special în ultimul an, dar creatoarea se bucură de o notorietate mai mare peste hotare. Aşa cum se întâmplă de obicei, din păcate.
Dacă doriţi să descoperiţi mai multe despre creaţiile sale, pe Silvia Terziu o găsiţi la http://www.silviaterziu.com, iar comenzile pot fi efectuate la shop@silviaterziu.com.
Mai multe fotografii din prezentarea Renaissance de la BFW 2013 găsiţi aici.
credit foto: Filip Cristian / Foc Yofomenoto
I love the green dresses <3
Eu nu sunt mare fan al culorii verzi, dar rochiile Silviei aratau foarte bine. Nu as refuza o asemenea rochie, fie si verde 🙂
Cele pe negru sunt preferatele mele
Nici pe alea nu le as refuza! 🙂