Fiecare dintre noi îşi doreşte o frumuseţe cât mai naturală. Iar acolo unde avem nevoie de intervenţie, vrem să fie una din partea naturii. Aşa că, dacă trebuie să apelezi la produse de îngrijire, poţi încerca acum noua gamă Plant Line Phytotherapy.

Inspirat de fitoterapie, Plant Line este un brand inovator care pune accentul pe fuziunea dintre ştiinţă şi puterea naturii. Nu de puţine ori, natura, cu tot ceea ce ne oferă ea, şi-a demonstrat calităţile în ceea ce priveşte îngrijirea corpului. Şi dacă până acum complexul [FITO-COLAGEN] îl găseai doar la produsele din segmentele superioare, de acum este disponibil şi în mass-market datorită Plant Line.

Dacă nu aţi aflat până acum, vă spun un secret: tinereţea fără bătrâneţe nu există decât în poveştile cu zâne şi feţi-frumoşi. Trecerea anilor este implacabilă, iar efectele încep să se vadă mai devreme sau mai târziu – depinde şi de materialul clientului. Ridurile încep să se arate pe la colţuri, motiv pentru care trebuie să intervenim într-un fel pentru a le mai estompa sau, în cazul fericit, să le întârziem apariţia.

Fitoterapia, căci ea este piesa centrală a acestei game Plant Line, este o ştiinţă exact al cărei scop este crearea unor formule eficiente ce se bazează pe extractele naturale. Sunt studiate plantele şi, cu ajutorul substanţelor active, corpul uman îşi păstrează tinereţea şi frumuseţea. Cu alte cuvinte, ceea ce ne dorim cu toţii, pentru că nimănui nu-i place să îmbătrânescă.

Pentru îngrijirea tenului, Plant Line Phytotherapy a mizat pe extracte de arnică şi caprifoi – cremă de zi, cremă de noapte, contur pentru ochi -, petale de trandafir şi extract de nalbă mare – cremă pentru faţă -, iar fito-masca pentru faţă, care previne îmbătrânirea prematură a tenului, aduce efectele benefice ale arţarului roşu.

Crema hidratantă de mâini se bazează pe sucul de aloe vera, se absoarbe rapid şi oferă hidratare intensă, dar şi păstrează pielea hidratată mai mult timp. Indiferent de tipul de piele, apa micelară 3-în-1 este cu extract de trandafir şi îndepărtează machiajul, matifiază şi împrospătează. Unde mai pui şi că baza produsului este 100% naturală. Sună bine, chiar foarte bine.

Pentru îngrijirea părului, Plant Line Phytotherapy a pregătit un tandem redutabil: şampon şi balsam fortifiante cu 80% decoct de plante. Cele două produse sunt potrivite pentru orice tip de păr, includ un complex de fito-keratină, iar extractul de urzică din ele acţionează împotriva căderii părului. Şamponul nu conţine silicon, iar balsamul oferă şi beneficiile laptelui de ovăz – refacerea structurii firului de păr, fără să-l încarce.

Pentru cele dintre voi care sunt interesate de noua gamă Plant Line Phytotherapy, vă spun că produsele sunt disponibile în reţelele de hypermarketuri (Carrefour, Cora, Real, Kaufland), cash&carry (Metro, Selgros), dar şi în magazinele Mega Image (cu excepţia Shop&Go), La Doi Paşi sau alte magazine mai mici. Online le găsiţi la altex.ro şi cora.ro, iar preţurile recomandate le aflaţi în secţiunea SHOP a paginii Plant Line. Acum sunt în faza de testare a câtorva produse, aşa că în curând vin şi cu impresii – dacă voi aţi testat deja ceva, m-aş bucura să le aflu pe ale voastre. 😉

Facebook Comments

One thought on “Inspiraţie din natură: Plant Line Phytotherapy”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.