Lola's Box

Aproape că nu este lună a anului în care să nu auzim discuții despre apă caldă și căldură. Iar toate aceste discuții implică și necazurile aduse de centrale vechi sau sistemele depășite de vremuri. Dacă încă mai stai pe gânduri cum să-ți îmbunătățești standardul, îți dau un pont: ENGIE Thermo Smart.

De mai mulți ani, sistemul de încălzire centralizat își arată limitele, fiind depășit fizic și moral de cererea tot mai mare din partea consumatorilor. Confortul tău și al celor dragi trebuie să fie același indiferent de an, lună sau moment al zilei. Apa caldă să curgă (aproape) instantaneu, iar căldura să fie cu atâtea grade câte te fac să te simți confortabil. 😉

Dar ce te faci când le ai pe toate acestea, dar, dintr-o dată, centrala ta veche, care altfel și-a făcut datoria cu prisosință, dă semne de oboseală. Sau, și mai grav, depune armele. Well… Este timpul pentru un nou început. Să ai ceva vechi, de care te desparți, să ai ceva nou, cu care pornești la drum și speri la mai bine, și să ai ceva albastru – asta așa, ca să poarte noroc. Poate că sună un pic cam siropos, dar în orice alegere pe care o facem în viață există și o doză – mai mare sau mai mică – de emoțional.

Răsfățul înseamnă să nu ai nici o grijă și-ți voi spune de ce poți experimenta așa ceva dacă alegi ENGIE Thermo Smart. Centralele noi, în condensare, de la Ariston sau Viessmann, beneficiază de garanție extinsă de 5 (cinci) ani, la care se adaugă și monitorizarea non-stop – da, da, 24/7 – a centralei de către o echipă dedicată de tehnicieni, care poate interveni la nevoie de la distanță sau direct la domiciliu. Pentru ca totul să fie și mai cool, primești și termostatul smart tado°, un device care te ajută să faci economii de până la 30% la factura de gaze. Și, sincer să fim, cui nu-i plac economiile? 🤔 În plus:

  • instalarea, punerea în funcțiune, verificarea/revizia tehnică obligatorie și asistența tehnică proactivă sunt asigurate de specialiștii ENGIE;
  • plătești o sumă fixă, lunar, timp de 60 de luni, direct pe factura de gaz, pentru echipamentele și serviciile incluse în pachetul ENGIE Thermo Smart.

Relațiile de durată încep cu o despărțire de ceva vechi, continuă cu ceva nou – care poate fi mai bun, mai cool, mai smart – și includ neapărat ceva albastru. Cam cum este ENGIE Thermo Smart, secretul unei treceri rapide și ușoare peste despărțirea de vechea centrală. De iubire nu se ocupă ei, trebuie să te descurci tu. ❤

Facebook Comments

Related Posts

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.