Zi de zi ne dorim produse cât mai naturale şi cât mai puţin tratate chimic. Acesta este motivul pentru care oferta de produse bio, eco şi/sau organice câştigă tot mai mult teren în preferinţele noastre. Departe de a fi la fel de bogată ca în Occident, mărcile de top europene, precum BJORG, sunt tot mai prezente pe piaţă şi ne îmbie cu oferte atractive.

Preambalatele sunt aproape omniprezente pe rafturile magazinelor. Cu toate acestea, în colţuri din ce în ce mai vaste găsim şi alternative naturale, echilibrate, sănătoase, 100% organice, gourmet. BJORG, una dintre cele mai noi apariţii pe piaţă, a adus peste 200 de produse ce acoperă şase categorii: cereale pentru mic dejun, biscuiţi şi galete, crackers şi pâinici, mai multe feluri de lapte vegetal, sucuri de legume şi fructe, cuburi vegetale şi mese la plic. Astfel, nu există membru în familie care să nu găsească ceva bun, sănătos şi delicios în portofoliul BJORG.

Lansat în Franţa, în urmă cu peste 30 de ani, BJORG este unul din pionierii alimentaţiei BIO, iar astăzi este în peste 35 de ţări în lume, printre care şi România. Toate produsele sunt certificate ecologic, din ingrediente nemodificate genetic, fără pesticide, fără conservanţi sau coloranţi artificiali, conform legislaţiei in vigoare. Ingredientele sunt bogate în vitamine şi minerale şi oferă o valoare nutritivă ridicată – de altfel, toate poartă marca AB (produs organic în Franţa) şi certificarea UE.

Pentru garantarea originii eco a alimentelor, organisme independente aprobate la nivel european realizează testări repetate, în toate etapele de producţie, şi verifică îndeplinirii stricte a condiţiilor şi specificaţiilor acestui tip de alimente. În plus, produsele BJORG sunt testate periodic pentru depistarea urmelor de pesticide, a absenţei ingredientelor modificate genetic, a micotoxinelor, sau cercetarea valorii nutriţionale.

De ce trebuie să adoptăm o alimentaţie bio?

  • Pentru sănătatea noastră: produsele eco-bio sunt cultivate fără pesticide şi fără intervenţii genetice.
  • Pentru mediu: produsele ecologice nu contaminează solul cu fertilizatori chimici şi astfel produc mai puţin gaz de seră, protejând biodiversitatea, sub toate aspectele.
  • Pentru gust: mâncarea bio oferă garanţia gustului autentic şi natural, fără arome artificiale şi potenţiatori chimici.

O pauza dulce

Brandul BJORG cuprinde o varietate largă de biscuiţi ecologici, simpli, cu umpluturi din fructe sau ciocolată. Biscuiţii sunt copţi din ingrediente atent selecţionate pentru un beneficiu nutriţional maxim. De exemplu, biscuiţii umpluţi cu ciocolată neagră sunt făcuţi din făină integrală, iar ciocolata este cât se poate de adevărată, plină de magneziu… 😉

De încercat! Biscuiţi umpluţi cu ciocolată neagră (150g) – crocanţi. din cereale integrale, bogaţi în fibre, cu zaharuri nerafinate, fără ulei de palmier. Sunt o sursa de fier şi magneziu, iar umplutura de ciocolată oferă şi mai multă plăcere. Preţ recomandat: 18,5 lei. Tip: încearcă o gustare echilibrată şi săţioasă din doi biscuiţi + un fruct de sezon + un pahar cu lapte de migdale.

Un mic dejun altfel

Este o masă importantă pentru energia întregii zile şi sănătate pe termen lung. De două ori pe săptămână – cel puţin – poţi renunţa la brânzeturi şi mezeluri, caz în care poţi testa cerealele BJORG. Bogate în fibre, vitamine, minerale şi carbohidraţi complecşi, oferă senzaţia de săţietate şi o alternativă sănătoasă, potrivită pentru toate gusturile şi vârstele.

De încercat! Granola Mango-Caju (350g, cca. 8 porţii) – un mix crocant şi savuros, sursă de fibre. Fulgii de ovăz integral sunt glazuraţi cu zahăr de trestie nerafinat. Amestecul obţinut se dă la cuptor, de unde se scot pepite de cereale crocante şi aurite. Acestea se asezonează cu un amestec generos de mango, bucăţi de nucă de cocos şi de caju. Preţ recomandat: 26,9 lei. Tip: amestecă două linguri de granola cu un pahar mic de iaurt grecesc 10%.

Ajutoare bio în bucătărie

Chiar şi atunci când gătim acasă, nu toate ingredientele oferă aceleaşi substanţe nutritive şi beneficii pentru organism. De aceea este recomandat să folosim, în proporţie cât mai mare, alimente de provenienţă sigură sau ecologice/bio.

De încercat! Cuburi condimente pentru mâncăruri (6x11g) – orice gospodină foloseşte (şi) cuburi condimente pentru a da gust şi savoare preparatelor culinare. Un amestec subtil de legume şi mirodenii, indiferent că este vorba despre carne, sosuri, supe, orez sau paste. Preţ recomandat: 8,8 lei. Tip: încearcă acest ingredient secret la soté de legume.

Şi pentru cine vrea să încerce produsele BJORG, vă pot spune că le puteţi comanda online de la Nutrivita, dar le găsiţi şi la raioanele BIO din supermarketuri/hypermarketuri.

Facebook Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.