Ce dacă este Euro 2016? Se prea poate ca pasiunea pentru fotbal a bărbaţilor să funcţioneze în favoarea noastră şi să primim un buchet de flori mai puţin obişnuit. Dacă este să fie aşa, atunci să ştiţi că vine de la Floria.
Vara aceasta, emoţiile sunt la putere. Pentru domni, Campionatul European de fotbal din Franţa este evenimentul acestui început de vară. Cele trei meciuri ale naţionalei României, dar şi ale celorlalte naţionale prezente la Euro 2016 vor da emoţii pasionaţilor de “sportul rege”. Şi dacă băieţii se întind mai mult la meci, poate şi o bere în plus, atunci trebuie să se revanşeze cumva faţă de noi.
Şi ce o impresionează cel mai mult pe o femeie? Bineînţeles, un buchet de flori. Aşa că, domnilor, puteţi să vedeţi câte meciuri doriţi, puteţi urmări tot Euro 2016, dar să vă gândiţi şi la noi, iar Floria.ro vă ofere surse de inspiraţie prin colecţia-capsulă dedicată evenimentului fotbalistic. O puteţi vizualiza online, tot pe site puteţi plasa şi comanda, iar buchetul poate ajunge la persoana iubită până când voi vedeţi meciul, dar terminaţi şi de analizat partidă împreună cu prietenii. 🙂 Oriunde în ţară, livrarea se face în două ore, aşa că… reţineţi acest pont!
Buchetele de la Floria vin cu atmosferă de vacanţă
Dacă tot este vară, miresmele florilor de sezon se simt din ce în ce mai puternic, iar fiecare dintre noi tânjeşte după vacanţă. Colecţia de vară Floria.ro vine cu flori proaspete, dar şi nuanţe solare îmbinate cu pasteluri delicate. Buchetele şi aranjamente florale spectaculoase pot fi oferite cu ocazia unei nunţi, a aniversării cuiva drag sau atunci când vrem să facem o surpriză.
Pentru buchetele de vară, designerii Floria au optat pentru o abundenţă de flori în nuanţe solare, îmbinate cu pasteluri delicate, tabloul fiind o adevărată încântare vizuală. Nu lipsesc culori precum rosé quartz, galben, oranj, corai şi accentele de violet, iar florile alese sunt lisiathus, alstroemeria, trandafiri, hortensia, iris, bujor, minigerbera, frezia.
Un alt cadou ideal sunt aranjamentele florale în vase de lemn care îmbină aerul rustic cu flori rafinate în nuanţe de corai, fuchsia, roz pastelat. Aceste îmbinări florale şi cromatice creează aranjamente ideale pentru “garden party” sau o petrecere în aer liber.
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu nu refuz niciodată – dar niciodată – un buchet de flori. Să ţină minte şi băieţii mei când se întind la meciuri. 🙂
Sunt superbe aranjamentele florale! Si combinatiile de culori sunt fabuloase 🙂
Într-adevăr, culorile sunt demenţiale. Cu aşa buchete, sigur nu treci neobservat(ă).