Să crezi în îngeri. Este valabil pentru orice persoană, dar mai mult ca niciodată pentru pacienţii copii şi adulţi suferinzi de boli incurabile. Pentru susţinerea activităţii de asistenţă medicală paliativă, Douglas România lansează de mâine, 23 noiembrie, campania anuală de strângere de fonduri Believe in Angels.

Conform tradiţiei, finalul lunii noiembrie este momentul în care Douglas România dă startul unei campanii umanitare, al cărei beneficiar este Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei. Douglas Dream Palette este vedeta campaniei, pentru că fiecare produs cumpărat în perioada 23 noiembrie – 24 decembrie 2018 din magazinele Douglas sau online generează o donaţie de 10 lei către Fundaţia HOSPICE, până la limita sumei de 40.000 de lei.

“Cu precădere de sărbători ne gândim la cei mai vulnerabili dintre noi şi la ajutorul de care au nevoie. Prin campania «Believe in Angels», pe care o lansăm începând cu 23 noiembrie, dorim să popularizăm cauza sprijinită de Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei şi să direcţionăm fonduri către o cauză extrem de sensibilă, îngrijirea paliativă a pacienţilor copii şi adulţi cu boli incurabile. Fondurile direcţionate în ultimii doi ani către această Fundaţie au ajutat la deschiderea Centrului Socio-Medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni, dar este nevoie în continuare de ajutorul nostru. Cu suma pe care intenţionăm să o direcţionăm către HOSPICE anul acesta, Fundaţia poate asigura gratuit pentru pacienţii adulţi şi copii care suferă de boli incurabile 45 de zile de internare în unităţile cu paturi ale organizaţiei, 50 de vizite la domiciliul pacienţilor şi 130 de participări în centrele de zi”, a declarat Lavinia Ivas, Country Manager Douglas România.

Îngrijirea paliativă are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu boli incurabile şi familiilor acestora, prin îngrijire medicală pentru pacient, sprijin social şi consiliere psihoemoţională şi spirituală pentru pacient şi aparţinători. Pacienţii HOSPICE sunt persoane cu boli incurabile: adulţi cu diagnostice oncologice şi copii cu prognostic limitat de viaţă (indiferent că vorbim de boli limitatoare sau ameninţătoare de viaţă). Fundaţia îşi desfăşoară activitatea în unităţile medicale din Braşov, Bucureşti, Zărneşti şi Făgăraş, dar şi noul centru sociomedical de la Adunaţii-Copăceni, lângă Bucureşti, destinat exclusiv copiilor afectaţi de boli limitatoare de viaţă şi familiilor lor.

“Această campanie vorbeşte despre frumuseţea binelui şi puterea fiecăruia din noi de a ajuta acolo unde este cu adevărat nevoie. Împreună, putem face cu adevărat o diferenţă pentru copiii şi adulţii afectaţi de o boală incurabilă şi ne bucurăm că Douglas ne susţine din nou într-un proiect atât de frumos, cu un impact considerabil pentru conştientizarea colectivă a importanţei paliaţiei”, a declarat Mirela Nemţanu, director executiv HOSPICE Casa Speranţei.

Viziunea HOSPICE Casa Speranţei este ca în România toţi pacienţii cu boli incurabile să beneficieze de servicii adecvate de îngrijire paliativă, la momentul potrivit, pentru a trăi cu demnitate fiecare clipă, alături de cei dragi lor. Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei este o organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Braşov, care a introdus, pentru prima oară în România, conceptul de îngrijire paliativă, replicând modelul fundaţiilor tip hospice din Marea Britanie. Membră a familiei Hospices of Hope, HOSPICE Casa Speranţei este în acest moment cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Nu pot încheia înainte de a vă spune câte ceva şi despre Dream Palette. Dacă vă pasionează crearea de machiaje diferite, atunci este produsul cu care creativitatea fiecăreia dintre voi nu cunoaşte limite. Paleta de makeup include tot ceea ce aveţi nevoie pentru machiaje de vis: 50 de culori de fard pentru pleoape, 25 de nuanţe de ruj şi şapte pudre compacte (highlighters, blushuri, bronzante). Adaugă şi o mascara neagră, un dermatograf negru, un tuş negru, un creion de buze, două pensule pentru fard, o perie pentru ruj şi un aplicator din spumă. Iar paleta Douglas Dream este adorabilă şi ca design: din forma sa cilindrică se deschid numeroase minipalete asemenea aripilor unui fluture.

Facebook Comments

2 thoughts on “Believe in Angels: campania Douglas România pentru HOSPICE Casa Speranţei”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.