De-a lungul anului, la Yves Rocher apar nenumărate colecții, dar parcă nici una nu este așteptată cu atât nerăbdare precum cea de Crăciun. Cu arome…
Author: Lola
Septembrie este pe sfârşite, dar abia acum începem să simţim şi noi că a venit toamna. Pe când soarele încă ne răsfăţa cu zile calde,…
La început de septembrie, pe când încă mă gândeam cât de repede a trecut vara fără să mă bucur de ea, am primit o invitaţie…
Muşeţelul este recunosc pentru calităţile sale curative, indiferent că este folosit sub formă de infuzie sau ca ingredient al diverselor preparate. Şi a trecut mai…
O vacanţă este o vacanţă orice s-ar întâmpla. Chiar şi în perioada aceasta complicată, nu trebuie să existe nici un motiv care să ne strice…
Într-o vară în care distanţarea este cuvântul de ordine, Yves Rocher ne îmbie cu o gamă ale cărei origini sunt la foarte mare distanţă de…
Vara aceasta, Douglas ne lansează o provocare venită tocmai din Danemarca: Ecooking. Un brand a cărei filosofie este "cooking food for your skin" şi care…
În ultimele luni, cu toţii am făcut schimbări în modul de a trăi - lucrăm de acasă, ieşim mai puţin, implicit scade şi volumul de…
A venit vara, sezonul meu preferat. Mare, soare (bine, fără zile caniculare), plajă, valuri, apă. Chestii fireşti pentru Răcuşorul din mine. 😉 Şi chiar dacă…
Fiecare aromă de cafea înseamnă un moment din zi, o nume activitate sau o emoţie specifică. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar la mine ziua…