Lola's Box

Ultimul an, mai mult ca niciodată, ne-a demonstrat ce înseamnă să beneficiezi de tot confortul căminului propriu. Să ai apă caldă la orice oră, să nu duci lipsă de căldură, pe scurt să-ți fie bine. Dacă încă mai duci dorul unui confort așa cum îți dorești, află că poți avea propriul sistem de încălzire prin ENGIE Thermo Smart.

Când am vândut reședința părinților, noii proprietari s-au gândit cu groază la ce facturi îi vor aștepta. Casa avea centrală pe gaze, dar era un model vechi, de pe la începutul anilor 2000. Cu tiraj forțat, cu consum mare de gaze, implicit cu cheltuieli mari la factură. Le povesteam cât de puțin plătesc eu unde locuiesc, având o centrală modernă, pe care o pot controla de la distanță. “Da, mamă, dar cât m-o costa o asemenea jucărie”, îmi spune mama noului proprietar.

La doar câteva zile de la discuție, doamna mă sună și-mi spune extrem de încântată: “Să știi că am găsit soluția pentru casa băiatului. Am primit factura de gaze de la ENGIE și în plic era și o ofertă Thermo Smart. Schimb și centrala, am și garanție de cinci ani. Primesc și un termostat smart, așa că nu o să mai fii singura persoană care-și controlează temperatura ambientală de la distanță”. Mi-este greu să vă spun cât de încântată era prietena noastră – da, ne sunt prieteni buni, deși ne despart câțiva zeci de ani. “Și plata?”, întreb eu. “Rate, direct pe factură”, îmi spune M.

Când am fost în vizită pe la ei, am văzut noua lor centrală și parcă, parcă îmi părea rău că locuința noastră cea nouă fusese dotată by default cu centrală pe gaze. Aș fi vrut și eu una Viessmann Vitodens 050W 24 kW, ca în oferta ENGIE Thermo Smart

Am mai recomandat programul și altor cunoscuți și cel puțin două persoane – asta din ce știu eu – au apelat la această ofertă pentru înlocuirea centralei vechi. Pe lângă centrala în sine și termostatul smart sau plata în rate a pachetului – practic, este un abonament lunar pe 60 de luni, direct pe factura de gaz -, ENGIE Thermo Smart include și:

  • servicii complete de instalare echipamente;
  • reciclarea centralei termice vechi;
  • servicii tehnice de verificări/revizii periodice pentru instalația de gaz și centrala termică;
  • monitorizare 24/7 și asistență tehnică proactivă pentru centrala termică;
  • reducere cu 15% a prețului gazelor în primele 6 luni.

Concluzia? Confortul tău este cel mai important, orice ar spune cârcotașii din jurul tău. Ai nevoie de apa caldă în orice moment al zilei, ai nevoie de temperatura potrivită care te face să te simți confortabil. Și ai nevoie să nu stai cu grija montajului și a garanției pentru centrala nouă. Gândește smart. La fel cum este ENGIE Thermo Smart.

Facebook Comments

Related Posts

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.