Sushi devine un preparat din ce în ce mai apreciat şi la noi în ţară. Şi dacă vrei să iei masa la birou sau în confortul casei tale, Zen Sushi a pregătit o nouă locaţie, la Tineretului, în regim Take Away. Adică vii, îţi alegi preparatele şi le-ai luat cu tine.

Pofta de sushi vine când te aştepţi mai puţin şi pleacă… atunci când te saturi. Cu fructe de mare, cu peşte, vegetarian. Ce să mai, aş mânca sushi dimineaţa, la prânz şi seară. Eventual şi cu o gustare între mesele principale. 🙂 Oarecum de înţeles pentru că sunt Rac, iar principalele ingrediente ale acestor preparate vin din mediul în care un rac se simte cel mai bine.

Şi pentru că cel mai bine mă simt acasă la mine, acum îmi pot lua preparatele favorite şi la pachet de la cea mai nouă locaţie Zen Sushi din Bucureşti. Cel de-al patrulea reper al lanţului de restaurante cu specific japonez a fost deschisă din luna martie în zona Tineretului. În apropiere de Parcul Tineretului şi de staţia de metrou omonimă, pe Bd Dimitrie Cantemir 27, poţi pătrunde într-un univers al culorilor şi al aromelor. Şi al îndemânării, pentru că sushi este o artă în sine aşa cum doar japonezii putea dezvolta.

Restaurantul în regim take-away îl găseşti deschis între orele 12.00 şi 23.00, de luni până sâmbătă, iar duminica îl poţi vizita cu începere de la ora 13.00, dar nu mai târziu de 22.30. Iar ca preţuri, locaţia din Tineretului este la acelaşi nivel cu celelalte Zen Sushi. Aventura culinară începe de la 4 lei, pentru o porţie de orez simplu, şi poate ajunge până la 150 lei, cât costă Maki Deluxe. Poate ţi se va părea mult, dar ai California Maki (4), Philadelphia Maki (4), Creveti şi Avocado Maki (4), Ton Picant Maki (4), Creveţi Pane Maki (3), Anghila Uramaki (2), Somon Uramaki (2) şi Creveţi Uramaki (2).

Dacă ai ceva împotriva preparatelor sushi, află că poporul japonez este unul dintre cele mai longevive. Specialiştii sunt de părere că acest lucru se datorează şi alimentaţiei bogată în antioxidanţi, proteine şi grăsimi sănătoase provenite din peştele oceanic. Niponii servesc constant preparate diverse, de la rulourile cu orez învelite în alge nori – Makisushi – până la sofisticatele Sashimi pregătite migălos din peşte crud şi din cele mai fine ingrediente.

Asemenea localurilor din Ţara Soarelui Răsare, şi la Zen Sushi sunt preparate sub ochii clientului. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, pentru că am dovada video a celor spuse. 🙂 Multe varietăţi de Makisushi sunt vegetariene – cine adoptă acest stil culinar le poate încerca cu încredere maximă. În plus, la japonezi, orezul, legumele şi tofu predomină alături de peşte şi fructe de mare.

Dacă v-am făcut cumva poftă, puteţi merge la locaţia Take Away din Tineretului, dar şi la celelalte trei restaurante Zen Sushi. Cum spun ei, “Vă aşteptăm cu beţele deschise!”. 🙂 Şi puteţi face şi comenzi la domiciliu.

Facebook Comments

Leave a Reply