Yes, it’s the most wonderful time of the year. Este acea perioadă în care suntem cuprinşi de febra Crăciunului şi a cadourilor. Este perioada în care suntem învăluiţi de parfum de clementine, scorţişoară, merişoare şi câte şi mai câte.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar mirosul de citrice – că sunt portocale, mandarine sau clementine – este definitoriu pentru Crăciun. Aproape că nu concept această perioadă a anului fără să am un coş plin cu citrice. Iar atunci când vine vorba de îngrijire corporală, produsele cu aromă de citrice sunt printre preferatele mele. Pare-se că Yves Rocher ştie ce-mi place – şi ca mine sunt mulţi alţii -, aşa că a creat trei colecţii speciale pentru acest sezon al sărbătorilor.

De departe, dintre cele trei game, preferata mea este cea cu clementine şi scorţişoară. Fiecare produs din colecţie cu care am interacţiona, avea acel ceva care mă atrăgea şi mă făcea să-l vreau. Pentru că ideile de cadouri sunt mereu binevenite, vă pot spune că aceste produsele din colecţiile de Crăciun sunt disponibile şi individual, dar şi sub forma unor seturi pe care să le oferiţi celor dragi. Poţi opta pentru un săpun-gel pentru mâini şi o cremă pentru mâini, ambele cu aromă de clementine şi scorţişoară. Setul te va costa doar 31,5 lei, dar ai inclusă şi ambalajul, aşa că ai scăpat de o grijă.

Pentru orice buget şi pentru orice vârstă, există câte un set-cadou la Yves Rocher. Iar dacă parfumul de clementine şi scorţişoară ţi se pare prea mult, poţi încerca una din celelalte două variante. Merişoare şi migdale este o altă combinaţie potrivită cu spiritul Crăciunului. Dintre seturile care mi-au atras atenţia – şi pe care vi le recomand cu drag – unul este compus din săpun-gel pentru mâini, gel de duş, cremă pentru mâini, balsam pentru buze şi gel de duş gomant. Totul te va costa doar 79,9 lei, iar în preţ ai inclus şi ambalajul, un frumos coşuleţ metalic.

Şi dacă nu vreţi nici clementine şi scorţişoară, nici merişoare şi migdale, puteţi miza pe combinaţia de pere şi cacao. Aproape că nici nu contează spre ce te îndrepţi, colecţiile de Crăciun de la Yves Rocher sunt delicioase şi pline de savoare. Aproape că te întrebi dacă nu cumva sunt dulciuri. 🙂

Facebook Comments

Leave a Reply