Când familia şi prietenii se reunesc în jurul bradului de Crăciun, un pahar de vin este întotdeauna binevenit pentru ca atmosfera să fie (şi) mai destinsă. Dacă suntem gazdele reuniunii, ce vinuri putem alege?

Vinul a fost mereu un partener perfect pentru orice petrecere. Ce poate fi mai plăcut decât un pahar de vin – alb, roşu sau rosé -, pe care să-l descoperi pas cu pas. Dar ce vin să alegem? Mulţi se uită la cele provenite din zone viticole europene sau de pe alte continente. Însă, la acest capitol, îmi place să fiu conservator şi să aleg un vin din România. Sunt multe zone viticole de foarte bună calitate, care produc vinuri extrem de apreciate şi la concursuri internaţionale. Aşadar, iată câteva ponturi de vinuri pe care le puteţi alege pentru petrecerile de Crăciun.

Domeniile Sâmbureşti

Domeniile Sâmbureşti, Fetească Neagră & Cabernet SauvignonSărbătorile nu sunt doar despre mâncare, dar, oricât am încerca, reprezintă o parte importantă din spiritul perioadei şi un delicios pretext să ne strângem aproape familia sau prietenii. Cu reţete noi sau moştenite din generaţie în generaţie, arta culinară oferă mâncăruri cât se poate de diferite, acompaniate de vinuri la fel de variate. Ne place sau nu, mesele româneşti sunt grele, aşa că cele mai indicate alegeri sunt vinurile seci, roşii, cu multă personalitate.

Când te gândeşti la Cabernet Sauvignon în România, aproape că nu poţi trece cu vederea domeniul viticol de la Sâmbureşti. Este un vin bărbătesc, cu echilibru şi astringenţă bine temperată, perfect pentru vinul roşu care susţine mâncărurile tradiționale sau din vânat. Tonurile de cireşe negre, nuanţele de zmeură, se aşează bine peste taninurile nepotolite. Un vin structurat care se asociază perfect cu feluri principale cu cărnuri roşii.

Domeniile Sâmbureşti, Fetească NeagrăFeteasca Neagră e un vin cu o tipicitate specifică soiului, sesizabilă prin corpolenţa şi aromele sale complexe şi cu o intensitate cromatică greu de egalat. Gustul animat de tanin, prune uscate şi coacăze negre este întregit de culoarea sa intensă, cu reflexe violacee, şi anunţă un vin cu personalitate care se va rotunji şi căruia i se vor accentua notele de fruct copt. Este, dacă vreţi, vinul perfect pentru mâncărurile tradiţionale româneşti cu carne de porc.

ALIRA

ALIRA Concordia 2012Se spune că omul sfinţeşte locul. Uneori, însă, locul este deja hărăzit cu tot ce-i trebuie. Iar omul, dacă a găsit acest loc, are grijă de el. Cu dragoste, cu pasiune, cu atenție pentru detalii, cu gândul la viitor şi la ceea ce va scoate din acest pământ. Aşa se face că Dobrogea şi soarele său, dar şi Dunărea Veche plămădesc, de un deceniu, o zonă viticolă al cărei nume este un omagiu adus localităţilor Aliman şi Rasova, în apropierea cărora s-au plantat noile vii.

Vinurile ALIRA mereu şi-au căutat inspiraţie în artă, istorie, natură şi armonie, aşa că ALIRA Concordia (2012) se încadrează foarte uşor în definiţia binelui. Când a venit momentul să se lanseze pe piaţă noul cupaj de Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon, un vin prin care enologii au vrut să surprindă esenţa binelui, numele Concordia a venit de la sine. Cu arome puternice de mentol, eucalipt, vanilie, cacao şi cireşe negre, este un vin elegant, dar prietenos – de cursă lungă, dar prietenos cu gastronomia.

ALIRA Rose 2014Vinificat în stil Provence, ALIRA Rose (2014) a fost ales ca cel mai bun vin rosé din România la Tastevin – Confreria Vinului 2015. Un cupaj de Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră şi Merlot, aroma iniţială este plină de fructe coapte care provin din vinificarea în alb a strugurilor roşii. Gustativ, vinul este foarte proaspăt, cu un nivel de aciditate excelent, elegant şi lung. Un postgust moale, cu senzaţii de fructe şi flori, în special trandafiri.

Avincis Winery

Avincis, Negru de Drăgăşani & Cuvée AmelieDe la prima privire, aşezarea Vilei Dobruşa, unde sunt produse vinurile Avincis, se înfăţişează ca o colină binecuvântată de Dumnezeu. Această vie potrivită ca mărime (30 ha plantate) ocupă practic tot dealul, precum şi coastele sale care coboară în pantă dulce spre văi. Expunerea la soare este excepţională, platoul absoarbe primele raze de soare ale zilei şi le păstrează pe ultimele.

Negru de Drăgăşani (2012), un soi unic de struguri, îşi are originile în zona Drăgăşani, unde a putut să-şi pună cel mai bine în valoare caracteristicile. Este rezultatul unei încrucişări între Negru Vârtos şi un soi încă disputat, Saperavi sau Băbească Neagră. Are o culoare violet închis, cu un buchet intens de violete, arome de cireşe negre şi afine, cu nuanţe condimentate. Gustul său este catifelat, cu arome intense de cireşe şi o uşoară nuanţă de piper proaspăt. Dacă îl serviţi alături de carne înăbuşită în sos de vin, cu siguranţă oaspeţii tăi se vor simţi răsfăţaţi.

Cuvée Amelie (2014) reuneşte cele mai bune calităţi ale celor două soiuri care îl compun, Tămâioasă Românească & Muscat Ottonel. Un vin demisec, obţinut din două soiuri de struguri aromaţi, proaspăt datorită acidităţii moderate oferită în special Tămâioasei Româneşti. Este companionul potrivit pentru deserturile din fructe.

Crama Gîrboiu

Crama Gîrboiu, Barrique MerlotO afacere de familie unică prin povestea pe care o spune, Crama Gîrboiu aniversează primul său deceniu de viaţă. Patrimoniul viticol al cramei este format din viţe de vie autohtone, dar şi soiuri internaţionale care dau naştere unor vinuri, renumite prin unicitatea locului a podgoriilor de Coteşti, făcute celebre de marele Duiliu Zamfirescu.

Barrique Merlot este un vin roşu, elegant, mereu un prilej de prestanţă şi mândrie. În gama Bacanta, a vinurilor pretenţioase, îşi merită locul acest Merlot sec, învechit în baricuri de stejar, ceea ce îi conferă complexitate şi o culoare deosebită. Este partenerul ideal al cărnurilor roşii, aşa cum, la Crăciun, pot fi cotletele de porc cu sos de vin.

Licorna Winehouse

Licorna Winehouse, Bon ViveurBon Viveur este o creaţie nou-nouţă din zona Dealu Mare, fiind primul vin din gama superpremium a casei. Un vin alb inedit, rezultat din asamblajul de Sauvignon Blanc fresh, floral şi un strop de Chardonnay, baricat fix cât trebuie pentru ca acest cupaj sa fie onctuos, cremos si vanilat. Merge mai bine cu bucatele mai consistente de sărbători, cum ar fi curcan umplut sau salate pe bază de carne.

Prince Ştirbey

credit foto: Alina Iancu Wine Photography

Pentru că sărbătorile cele mai frumoase sunt în familie, unde ne amintim de tradiţiile româneşti de altă dată, o recomandare de vin roşu este Negru de Drăgăşani. Soiul de struguri a inspirat realizarea primului vin roşu din gama Ştirbey care s-a îmbuteliat după vinificaţie, fără învechire în butoaie de lemn. Un vin roşu frumos, vioi, dar cu o corpolenţă mai uşoară, ne aduce în pahare notele de vişine şi fructe negre suculente potrivite pentru preparatele tradiţionale din carne de porc.

Domeniile Tohani

Domeniile Tohani, Cuvée Nicolae & Principele RaduAlb şi sec, Cuvée Nicolae este un vin expresiv, impetuos şi rar ca o declaraţie de dragoste, un omagiu adus Prinţului Nicolae de România, care a ales, la Tohani, să asculte glasul iubirii înaintea descendenţei regale. “Am ascuns într-însul buchetul unic al celor mai renumiţi struguri albi ce cresc la Tohani – Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Riesling şi Fetească Albă -, oferind îndrăgostiţilor de vin bun un Cuvée pătimaş, ca mariajul dintre două lumi: cea Nouă, care-i defineşte caracterul şi cea Veche, de la care şi-a tras, cu nobleţe şi savoare moştenirea.”

Principele Radu este întruchiparea tradiţiei, a mândriei şi a bogăţiei artei româneşti a vinului. Cele 5.000 de sticle de Merlot (2011) obținute, într-un an, pe mica întindere de pământ ce aparţine Casei Regale a României reprezintă, pentru Tohani, continuarea neîntreruptă a promisiunii de excelenţă făcută generaţiilor viitoare. Un vin a cărui învechire este completată de cea în sticlă, timp de 24 de luni. Îl puteţi asocia cu mezelurile crud-uscate, cu preparate din carne de vânat şi brânzeturi aromate.

Cam e vremea să încheiem periplul nostru viticol. Dar nu uitaţi: atunci când veţi face cumpărăturile pentru Crăciun, gândiţi-vă şi la vinuri. Vor pune în valoare – şi mai mult – bucatele preparate de gospodina casei şi vor încălzi sufletele celor care vă vor călca pragul.

Facebook Comments

Leave a Reply