Odată cu cutia Pick N Dazzle din luna septembrie, am descoperit alte două esenţe ale casei franceze Roland Vola. Iar astăzi, când începem prima săptămână din octombrie, am găsit de cuviinţă să vă povestesc despre Troubling Senses.

Nu de puţine ori, toamna, în special în luna octombrie, este un anotimp al schimbărilor. Zilele călduroase încep să fie tot mai puţine, soarele ne părăseşte din ce în ce mai devreme, cromatica naturii se modifică esenţial. Simţurile tulburătoare ale toamnei se regăsesc, fără nici o urmă de îndoială, şi în parfumul Troubling Senses.

La primul contact cu parfumul, imediat îţi vei da seama că este o esenţă ideală pentru zilele de toamnă, când nu mai simţi nevoia unei arome fresh, precum vara, dar nici nu vrei una grea. Fără îndoială, această impresie este una cât se poate de potrivită dacă ţinem cont că Troubling Senses este un parfum cu influenţe orientale, ale cărui note de vârf sunt date de aldehide, mandarine, bergamote – specifice pentru casa franceză Roland Vola -, dar şi busuioc. Se prea poate ca această ultimă aromă să vi se pară un pic mai stranie, dar parfumul său este extrem de apreciat în Orient.

Troubling SensesPentru mijloc, Troubling Senses îţi tulbură simţurile cu note de iasomie – acea floare gingaşă pe care multe mirese o preferă pentru buchetul de nuntă -, lăcrămioare, garoafe şi flori de portocal. Toate acestea aduc o uşoară senzaţie de prospeţime de care avem nevoie la ceas de toamnă, când natura începe să intre în hibernare. Putem uita de această stare datorită notelor de mijloc, care ne da un impuls de energie.

Însă, fără îndoială, caracterul predominant al parfumului Troubling Senses este dat de notele de bază. Boabele de tonka – în fapt, seminţele fructului – vin cu o aromă persistentă de migdale dulci şi caramel, în timp ce lemnul de santal propune note condimentate şi lemnoase, cu senzualitatea specifică unui parfum oriental. Din notele de bază nu putea lipsi vanilia, dar mai ales moscul – puţin parfumuri nu au această din urmă componentă, ideală pentru un finisaj fin şi pentru fixarea compoziţiei pe piele.

Troubling Senses, visualCa o concluzie, pot spune că Troubling Senses este genul de parfum potrivit să-l porţi de-a lungul zilei pentru că nu este deranjant nici pentru tine, nici pentru cei din jurul tău. După ce îl vei aplica, îi vei simţi aroma de-a lungul următoarelor 6-8 ore – nu trebuie decât să-l miroşi, apoi să închizi ochii şi pentru o secundă îţi vei imagina că eşti în “O mie şi una de nopţi”.

Din această lună, Troubling Senses îl vei găsi la Pick N Dazzle, în cutiile Dazzling Picks. Dacă vă veţi întâlni cu parfumul, aştept impresiile voastre.

foto: Xander

Facebook Comments

Leave a Reply