După ce luna trecută am vorbit despre fondul de ten Skinny Tint Bright Beige, MustaeV mi-a făcut o nouă surpriză astfel că, prin intermediul Taviei, am primit spre testare două farduri de ochi: MustaeV Single Eye Shadow #309 Blooming Peach & #218 Andromeda.

Pentru o femeie, un fard de ochi este oricând binevenit în portofoliu. Chiar dacă ai fi tentată să crezi că o anumită culoare nu ţi se potriveşte, niciodată nu ştii când poţi improviza un machiaj frumos cu acea nuanţă. Aşa sunt şi eu, aşa că nu refuz nici un fard – cu câteva excepţii. Din fericire, culorile pe care le-am primit acum sunt pe placul meu.

MustaeV Single Eye Shadow #309 Blooming Peach

MustaeV Single Eye Shadow #309 Blooming PeachPentru că vara este sezonul piersicilor, nu mai este nevoie să vă descriu prea mult nuanţa acestui fard. Şi trebuie să recunosc că o culoare precum a piersicului înflorit este cât se poate de potrivit pentru un make-up estival. Despre fard în sine trebuie să vă spun că este foarte puţin pigmentat, iar acest lucru face ca MustaeV Single Eye Shadow #309 Blooming Peach să reprezinte o culoare ideală pentru baza machiajului. Sau, pentru cine preferă, pentru o colorare discretă a pleoapei pentru un look extrem de girly.

Fin şi cremos, fardul de ochi Blooming Peach este considerat ca fiind unul perlat, dar eu îl găsesc mai degrabă potrivit pentru o finisare mată, uşor mătăsoasă la atingere, ceea ce îl face extrem de agreabil.

MustaeV Single Eye Shadow #218 Andromeda

MustaeV Single Eye Shadow #218 AndromedaDacă este să vorbim despre nuanţă, eu aş compara-o cu un albastru marin satinat, culoarea potrivită unei “femme fatale”, asemenea unui negru perlat strălucitor în noapte. Datorită strălucirii colorate, această nuanţă profundă de albastru-violet are o notă elegantă, ideală pentru un look smoky seducător.

Textura mătăsoasă cu microperle sclipitoare oferă un luciu strălucitor. Combinaţia de pudre acoperite cu silicon şi triethoxycaprylsilan crează un nivel ridicat de pigmentare şi aderenţă, astfel că fardul nu cade de pe pleoape. Pudra de control absoarbe sebumul şi menţine sentimentul de hidratare, iar fardul rezistă în timp, fără a crea acele cute inestetice.

MustaeV Single Eye Shadow, swatchesMi-au plăcut fardurile mono pentru ochi şi pentru dimensiunile compacte, astfel că portfardul de peste zi nu trebuie să fie unul mare. Vouă cum vi se par cele două nuanţe?

Facebook Comments

3 thoughts on “Tried & tested: MustaeV Single Eye Shadow

Leave a Reply