Nu de puţine ori v-am spus că nu mă dau în vânt după demachiantele cremă, pentru că cele mai multe îmi lăsau o peliculă unsuroasă pe faţă – sau, cel puţin, aceasta era impresia mea. Până când am descoperit laptele demachiant lejer AQUAFIL LIGHT de la Ivatherm.

Aquafil Light, lapte demachiant lejer pentru faţă şi ochiCum sunt posesoarea unui ten mixt, aleg cu grijă produsele pe care le utilizeze, pentru că reacţiile sunt foarte diferite, iar dezechilibrele se pot realiza foarte uşor. Şi, în loc să reparăm ceva, riscăm să producem daune şi mai mari. Aşa că, atunci când am intrat în posesia laptelui demachiant lejer AQUAFIL LIGHT, întâi l-am testat pe o zonă mică, ferită de priviri, pentru a fi sigură că tenul meu nu se revoltă. Este genul de verificare pe care, în mod normal, ar trebui să o facem cu orice produs nou, poate chiar şi cu cele deja folosite, dar care vin cu formulă nouă. Mi-a intrat în reflex după ce “m-am ars” cu un produs foarte scump de make-up, mult lăudat de multă lume, dar a cărui utilizare mi-a adus o explozie de coşuri, pe care nu am eliminat-o decât după aproape două luni.

Aquafil Light, lapte demachiant lejer pentru faţă şi ochi, cutieAsemenea tuturor produselor Ivatherm, şi AQUAFIL LIGHT are la bază apa termală de Herculane, cu proprietăţile sale atât de benefice. Destinat pielii sensibile şi deshidratate, dar şi tenului normal sau mixt, laptele demachiant lejer vine ca o completare a succesului înregistrat de alte creme din gama AQUAFIL, dar ştiţi şi voi că un produs bun nu se lansează peste noapte, necesită cercetare, dezvoltare, testare şi abia apoi se pune pe piaţă.

Cât l-am testat, mi-a fost clar că laptele demachiant lejer AQUAFIL LIGHT este conceput special pentru tipurile de piele normală sau mixtă, având proprietăţi antiinflamatorii şi hidratante. L-am folosit zi de zi pentru că programul din ultima perioadă a făcut în aşa fel încât să fiu nevoită să fac uz de make-up chiar şi în zilele de week-end – ştiţi voi, ieşiri cu prietenii, vizite în familie etc. Mi-a plăcut lejeritatea cu care erau înlăturate machiajul şi impurităţile de la suprafaţa pielii, iar senzaţia ulterioară folosirii laptelui demachiant lejer era aceea că tenul meu respiră cu foarte mare uşurinţă.

Aquafil Light, lapte demachiant lejer pentru faţă şi ochi, tubL-am folosit zi de zi, timp de o lună, şi de fiecare dată a îndepărtat machiajul fără nici un fel de probleme. În plus, laptele demachiant lejer Ivatherm AQUAFIL LIGHT a hidratat pielea, dar fără a-mi lăsa acea peliculă unsuroasă pe ten. Mi-a plăcut textura fină şi uşoară, iar pentru aplicare am avut nevoie doar de clasicul disc demachiant – la fel de bine, o puteţi face şi cu mâna, dacă vă este mai confortabil.

Dacă sunteţi curioase de principalele ingrediente, acestea sunt:

  • Aquaxyl – are acțiune hidratantă prin echilibrarea fluxului hidric cutanat. Ca urmare a limitării pierderilor de apă şi optimizării rezervelor hidrice, pielea devine suplă, fină şi elastică;
  • Calmiskin – bogat în flavonoide, reduce inflamaţia şi creşte starea de confort;
  • apă termală Herculane – atenuează iritaţiile şi catifelează pielea prin proprietăţile calmante şi antiiritante.

Aquafil Light, lapte demachiant lejer pentru faţă şi ochiDin punct de vedere al preţului – 79 de lei -, se poate că laptele demachiant lejer de la Ivatherm să vă pară un pic cam scump, dar nu uitaţi că vorbim de un tub de 200 ml. Şi ştiţi sfatul meu: decât cantitate, mai bine calitate.

Facebook Comments

2 thoughts on “Tried & tested: lapte demachiant lejer AQUAFIL LIGHT de la Ivatherm

Leave a Reply