Pentru mine, atelierul OneBeat Fashion este locul unde se întâmplă lucruri frumoase, pline de magie. Iar cea mai nouă dovadă am primit-o prin intermediul unei rochii care zăcea uitată pe umeraş în dressing. Acum este complet schimbată şi mi-e mult mai dragă.

This slideshow requires JavaScript.

În urmă cu mai bine de un an am avut nevoie de o rochie office de culoare neagră şi, din păcate, nimic din ceea ce am găsit prin magazine – clasice sau virtuale – nu a avut darul de a mă mulţumi. Mai mult din necesitate decât din convingere, am cumpărat o rochie, pe care însă nu am purtat-o decât de două ori.

A doua şi ultima dată a fost la petrecerea Monei, când blogul From Mona With Gloss a aniversat cei patru ani de existenţă. Fiind între femei, firesc a venit în discuţie şi subiectul fashion, moment în care am spus povestea rochiei şi nemulţumirile mele privind designul. Ana, cea care i-a creat rochia şi Monei şi care este “eminenţa cenuşie” a atelierului OneBeat Fashion, a venit cu o idee care, la început, mi s-a părut imposibil de realizat: “Ce-ar fi dacă am o pictăm şi o schimbăm complet?”.

This slideshow requires JavaScript.

Aşa că a doua zi de dimineaţă am luat rochia şi am bătut la uşa atelierului. Ana a întins rochia pe masa de lucru şi a fixat-o pentru ca materialul să fie asemenea unei pânze de pictură. După ce a privit-o câteva minute, a început transformarea. Contrar aşteptărilor mele, desenele Anei nu au început cu linii care să schiţeze ceea ce va urma. Baza pentru florile care urmau să “îmbrace” rochia s-a aşezat cuminte pe material, aşteptând să prindă şi mai multă culoare.

This slideshow requires JavaScript.

Aceeaşi rochie, înainte şi după transformare
Aceeaşi rochie, înainte şi după transformare

În contrast cu toamna de afară – chiar dacă în acea zi am avut parte de un soare care ne zâmbea prin geamurile de la OneBeat Fashion -, frunzele Anei au prins culoare cu un verde care te făcea să zbori cu gândul spre primăvară, când natura înverzeşte. Pentru mine, toată această poveste devenea din ce în ce mai fascinantă cu fiecare fir de floare desenat pe rochie, iar schimbarea începea să fie tot mai evidentă.

După mai bine de patru ore de migală, după nenumărate combinaţii de negru, bordeaux, verde şi roşu, după câteva tuşe de alb şi auriu, Ana a spus un simplu “Gata” şi gata a fost. Când a scos opera de pe calul de croitorie, mă uitam la ea şi nu-mi venea a crede că este aceeaşi rochie cu care venisem şi pe care aproape că o detestam. “O laşi două zile pe umeraş, fără să o atingă apa, ca să se fixeze bine vopseaua. Iar de spălat, o singură regulă: nu o bagi la maşină”, mi-a dat Ana dispoziţiile. Eu mă uitam ca un copil la cadoul primit de la Moş Crăciun şi eram mai mult decât încântată de ceea ce reuşiseră două mâini dibace.

Facebook Comments

2 thoughts on “Transformarea unei rochii la OneBeat Fashion

Leave a Reply