Touched by an Angel, posterSâmbătă, între orele 11.00 şi 20.00, Inspayer Bistro (str. Batistei, nr. 24A) din Bucureşti găzduieşte a treia ediţie a evenimentului “Touched By an Angel”, dedicat strângerii de fonduri pentru Asociaţia Touched România şi sprijinirii mamelor tinere aflate în situaţii de dificultate emoţională, materială sau educaţională.

Organizat sub forma unui garage sale, la eveniment vor fi puse în vânzare obiecte vestimentare, cosmetice, accesorii, jucării şi multe altele, iar fondurile strânse vor ajuta la sprijinirea proiectului Centrul Maternal “Casa Agar”. Nu vor lipsi bijuteriile Touched Collection, bijuterii cu poveste, prăjiturile homemade făcute cu mult drag de către voluntarii Asociaţiei Touched România, atelierele pentru copii sau workshopurile creative.

Conform obiceiului, fiecare cumpărător este răsplătit cu un bon de participare la tombolă, iar premiile sunt, şi de această dată, variate şi constau în cosmetice, obiecte vestimentare noi şi bijuterii cu cristale swarovski.

O mămică nou venită în centru înseamnă deja un abandon în minus şi o reală şansa de a-şi începe viaţa de la zero. Orice bănuţ strâns din vânzarea bijuteriilor lucrate de aceste mămici puternice înseamnă foarte mult pentru ele. Va fi un sentiment plăcut să ştiţi că aţi făcut un bine cumpărând bijuterii Touched Collection.

Dana Rogoz

Fondurile obţinute din produsele achiziţionate de vizitatorii târgului vor fi direcţionate către cumpărarea de produse alimentare şi acoperirea altor nevoi ale mamelor tinere aflate în situaţii de dificultate emoţională, materială sau educaţională, care sunt sprijinite de către Asociaţia Touched România.

Persoanele care au posibilitatea şi disponibilitatea de a susţine eforturile asociaţiei făcând o donaţie sunt aşteptate pentru mai multe informaţii pe pagina Touched România, la adresa de mail raluca.zdrobis@gmail.com şi la numărul de contact 0736.072.449 pentru donaţii de produse pentru târg.

Touched by an Angel este un târg fără taxă de intrare. Vizitatorii pot confirma prezenţa la eveniment pe pagina dedicată acestuia: https://www.facebook.com/events/1539748076242984.

Facebook Comments

Leave a Reply