Când aştern aceste rânduri pe blog, mai sunt doar zile până când toamna îşi intră în drepturi. Cel puţin calendaristic. Şi chiar dacă temperaturile se anunţă încă a fi ridicate, nu este deloc devreme pentru a ne face un plan de îngrijire a corpului pentru sezonul rece.

Odată cu venirea ei, toamna aduce şi schimbări de temperatură, umiditate, vântul se face simţit mai mult decât până acum. Iar toate acestea sunt resimţite de organismul nostru, în special de piele, cea care vine în contact cu mediul înconjurător. Aproape instantaneu ne punem o întrebare: ce avem de făcut în acest caz?

Secrete pentru ten hidratat şi radios

Acum, că vara este cu bagajele făcute pentru a ne părăsi până la anul, este posibil să simţi schimbări la nivelul pielii. Acest lucru se întâmplă în cazul multor persoane care au un ten mixt, cu tendinţă de îngrăşare vara şi de deshidratare în sezonul rece. Pentru a-ţi menţine pielea fresh, dar şi hidratată, este de preferat să acorzi o mai mare atenţie hidratării în ritualul tău de îngrijire.

Un produs optim pentru o piele catifelată şi hidratată este serumul HAB5-Hydra de la Filorga. Datorita substanţelor pe care le conţine – pro-vitamina B5 şi acid hialuronic -, reface nivelul de hidratare şi repară bariera de protecţie a pielii. Astfel, este prevenită apariţia ridurilor cauzate de deshidratare.

Cum să ai o piele fină chiar şi toamna

Oricât ar vrea să nu se dea dusă, toamna aduce cu ea şi o domolire a temperaturilor. Nu mai există nici acea presiune atât de mare când vine vorba de îndepărtarea părului nedorit de pe corp. Epilarea, indiferent că se face cu lama sau cu ceară (auch!), poate fi destul de stresantă pentru multe dintre noi, mai ales când timpul ne presează.

Dacă vrei să te bucuri de o piele catifelată, fără prea multe bătăi de cap, îţi recomand să încerci epilarea cu laser. Tot ce trebuie să faci este să mergi la şedinţele de epilare o dată la 6-8 săptămâni. După o şedinţă de epilare cu Gentle Max Pro, vei observa o reducere a pilozităţii cu până la 25%. Firele de păr urmează să se rărească tot mai mult după următoarele şedinţe, iar pielea ta devine mai fină, fără iritaţii.

Trucuri pentru o siluetă de invidiat

Un sezon nou poate aduce serialul preferat – iar toamna vin o grămadă de noutăţi -, dar poate fi şi momentul perfect pentru a începe un plan de remodelare corporală. Poţi spune că nu îţi doreşti o schimbare în acest sens? 😊 Nu trebuie decât să combini alimentaţia sănătoasă cu exerciţiile fizice. Dacă este nevoie şi de un imbold suplimentar, poţi încerca şi tratamente non-invazive de remodelare corporală.

Procedura VelaShape combină tehnologii eficiente şi sigure, care împreună lucrează la distrugerea stratului adipos şi la îmbunătăţirea fermităţii pielii. Pentru eliminarea celulelor grase din anumite zone ale corpului poţi alege tratamentul de criolipoliză. Cooltech îngheaţă ţesutul adipos la -8o Celsius, după care excesul este eliminat prin sistemul limfatic. Despre cum a fost pentru mine, puteţi citi aici.

Aşadar, toamna poate să vină, o aşteptăm cu braţele deschise – atâta timp cât ne oferă zile frumoase. Trucurile de frumuseţe le ştim şi merită să le încercăm.

Facebook Comments

One thought on “Toamna vine cu (noi) trucuri de frumuseţe

Leave a Reply