Cui îi place să calce rufe? Hai, curaj, mâna sus! Dragile mele, cam ezitaţi. 😊 Bine, nici eu nu am întotdeauna moralul necesar, dar vă spun că mi-am găsit un prieten de nădejde: Tefal Pro Express Ultimate. Nu numai că-mi este de mare ajutor, dar face ca toată treaba să pară o floare la ureche.

Orice am spune, aburul face minuni atunci când vine vorba de treburi casnice. Imaginaţi-vă cât de uşor se curăţă diferitele suprafeţe sau obiecte – aproape că nici nu contează substanţa care a produs pagube. Când vine vorba de călcat, nici nu mai trebuie să aducem în discuţie puterea magică a aburului, pentru că nu cred că este persoană care să-şi imagineze viaţa fără acest aliat. Sincer, mă ia durerea de cap când mă gândesc ce instrumente de călcat foloseau mamele, bunicile sau străbunicile noastre.

De când am făcut trecerea de la fierul de călcat clasic la unul cu aburi şi apoi la o staţie de călcat, nici nu îmi mai imaginez viaţa fără #steampower. Şi pentru că vechea prietenă dădea semne de oboseală prematură, de ceva vreme mă joc cu Tefal Pro Express Ultimate. Da, mă joc, pentru că totul este atât de uşor şi intuitiv, încât călcatul este o joacă.

Ştiţi mesajul “consumaţi zilnic minimum doi litri de apă”? Cam aşa şi cu Tefal Pro Express Ultimate. Rezervorul este aproape de cantitatea recomandată pentru consumul unui adult (1,9 litri), aşa că, înainte de a începe joaca, îl hidratez corespunzător. Apoi apăs butonul Power de pe panoul de control al bazei şi aştept să-şi facă încălzirea. Că doar şi noi ne facem încălzirea (ne facem, da?) atunci când vrem să facem mişcare. Semnalul acustic îmi dă undă verde pentru a începe marea călcare, iar îmbrăcămintea sau lenjeria de pat încep să capete altă forma sub acţiunea aburului.

Pentru un moment stau şi mă întreb dacă acel bip scurt a fost de la staţia de călcat Tefal Pro Express Ultimate sau al unui fitness coach? Mă dumiresc imediat că acum eu sunt în rolul antrenorului, iar gadgetul casnic este cel supus la cazne. 😊 Poate părea cam devilish, dar aici eu sunt cea care impune programul de lucru. Pentru materialele pretenţioase lucrăm în regim Eco sau Delicate, iar lenjeria de pat este fasonată în program Normal. Cel mai mult îmi place atunci când trebuie să folosesc la maximum puterea aburului, aşa că apăs butonul de pe mâner şi în clipa următoare staţia comută singură în modul Max. Ai impresia că te afli la comenzile unei console de jocuri.

Şi aşa cum este pentru noi la sală, când năduşim din greu atunci când lucrăm la maximum, la fel este şi staţia mea de călcat. Simpla apăsare a butonului Boost îmi aduce sportivul la turaţie maximă pentru 15 minute. A, mă scuzaţi, la debit continuu de abur. Este o facilitate extrem de utilă atunci când am de călcat lenjeria de pat, cu cearceafuri mari – unele duble, precum cele pentru pilotă. Iar dacă vreau să netezesc o rochie sau un sacou direct pe umeraş, pot face acest lucru fără probleme, pentru că talpa se poate întrebuinţa şi vertical.

Aburul face minuni pentru netezirea cutelor, dar scoate şi tot calcarul din apă. Pentru ca acesta să nu ajungă pe lucrurile noastre – Doamne, cât uram când vechile fiare de călcat “scuipau” calcarul pe cămăşile albe -, staţia are un sistem special care reţine “piatra”. Tot ce trebuie să fac este ca de două ori pe an să scot sistemul şi să-l spăl.

Şi, la fel cum organismul se relaxează atunci când facem pauză la antrenament, la fel şi staţia mea de călcat intră în stand-by în cazul în care nu este folosită timp de opt minute. Dacă mă iau cu alte treburi şi pauza se întinde la jumătate de oră, gadgetul meu se deconectează complet. Cu alte cuvinte, eficienţa aparatului se resimte nu doar la lucru, ci şi în consumul de energie electrică. Îmi place, Tefal Pro Express Ultimate are grijă (şi) de factura mea.

Dacă până acum i s-a părut că este în vacanţă, huzureala se va termina curând. Întâi va începe şcoala celui mic, deci vom avea de călcat câteva cămăşi. Apoi se reiau şi universităţile, deci tricouri şi cămăşi pentru cel mare. Iar la toate acestea se adaugă ţinutele mele şi ale lu’ Hartung. Aşa că… Tefal Pro Express Ultimate – sub numele tău de cod GV9580 , te ţine aburul?

Facebook Comments

2 thoughts on “Steam power în slujba familiei: Tefal Pro Express Ultimate”

  1. Lola, arati grozav!
    Uite, mie-mi plăcea sa calc rufe. In viata pe care-am avut-o… tu stii ce zic. Uneori erau momente in care ma simteam foarte trista sau îmi doream ceva relativ simplu si nu se putea. Atunci strangeam de prin casa tot ce fusese prospat spalat (si slava domnului era o familie mare, mai ales in weekend) si ma retrageam la mine in camera. Calcam cate o ora, o ora jumate. Si acum imi amintesc mirosul rufelor proaspat calcate. Ei bine, desi noi acasa n-am fost niciodata o familie foarte traditionala 🙂 aici in Ro, ideea cu călcatul si mirosul plăcut, mă teleportau. Ciudat, dar in fiecare aspect am putea gasi ceva placut. Adica daca tot e musai, sa fie cu voie buna

    1. Mulțumesc, Hapi! Îmi este dor de tine și vremurile alea bune! 😜
      Eu calc la trei zile că am băieții cu școala, facultatea… munți de cămăși, le calc cu drag. 😘😘😘

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.