Suvenir De Bucureşti, afişA fost odată… Aşa ar trebui să înceapă, probabil, această mică poveste. Da. De ce nu? A fost odată un Bucureşti prin mijlocul căruia trecea Dâmboviţa şerpuitoare, cu miros de baltă şi pod de lemn, şi, pe marginile ei, sălciile îşi plângeau amarul.

Pe atunci stăteam în Mihnea Vodă, o stradă liniştită, cu vile vechi şi vecini cu o istorie în spate. Madam Luzgarden îmi dădea fiori numai când o întâlneam pe scări, din spatele ochelarilor îmi arunca o privire aşa de pătrunzătoare încât, mereu cu lacrimi în ochi, abia puteam îngăima un “bună ziua”. Nu mi-a răspuns niciodată, nu am auzit-o niciodată să vorbească în română. În schimb, la ora cinci după-amiază, era nelipsită de pe balcon, cu prietenele ei, şi toate vorbeau ascuţit şi tare în germană. Jos, la subsol, stătea o bunicuţă măcinată de o boală de oase, mergea mereu în cârje, însoţită de un câine murdar şi bolnav. Din când în când, mă trimitea mama să îi duc de mâncare şi de fiecare dată mă primea cu fast, de parcă eram un musafir important. În cămăruţa ei erau stivuite pahare cu margini aurii, sfeşnice cu lumânări uitate în ele de pe vremea lui Pazvante, cărţi prăfuite şi mobile care mi se păreau desprinse din cartea de istorie. Îmi era teamă de cămăruţa întunecată, dar bătrânica mă aşeza mereu pe un fotoliu şi îmi aducea dulceaţă de trandafiri şi apă rece, mă întreba de şcoală şi de lumea de afară. Ea nu ieşea niciodată.

Strada copilăriei mele era ca o carte de istorie. Când treceam podul către Piaţa Unirii, parcă ieşeam în lumea reala, o luam încetişor pe lângă Magazinul Unirea spre COCOR şi mă opream la VULTURUL DE MARE. “La vulturul de mare cu peştele în gheare”. Nu ştiu ce îmi plăcea mai mult: să stau minute întregi şi să admir sigla sau să intru în magazin. Mirosul de textile noi îţi intra în nări şi îţi cuprindea toata fiinţa. Valuri de pânzeturi, aţe şi fermoare. Mii de nasturi… Mii de vise de copil. Şi acum îl văd în faţa ochilor pe domnul care se urca pe scară şi scotea din rafturile magice diverse articole de mercerie la care doamnele elegante pofteau.

This slideshow requires JavaScript.

Stăteam în magazin şi priveam vânzătorii cum îşi servesc clientele, îmi plăcea acea forfotă, acel furnicar de oameni. Mai mereu eram întrebată dacă m-am pierdut… Şi urma prima minciună a copilăriei: “Mama este la raionul de pânzeturi şi o aştept aici”. Alteori se împiedica de mine Tanti Lucica, croitoreasă cu ştate vechi. Îmi dădea o bomboană cubaneză şi mă trimitea acasă cu “promisiunea” că mă spune “lu’ mama”. Promisiune pe care nu şi-a ţinut-o niciodată… Molfăind “cubaneza”, mă întorceam pe strada copilăriei mele, unde mă zgâiam, prin geamul spart şi murdar, la trăsura din garajul ferecat cu lacăt de la subsolul clădirii şi aşteptam să apară mama acasă.

This slideshow requires JavaScript.

Asemenea istorioarei mele, fiecare are propria lui poveste cu şi despre Bucureşti. Fiecare avem un “SUVENIR DE BUCUREŞTI”. Proiectul “Suvenir de București” își propune să aducă în fața publicului, prin obiecte de artă, specificul și atmosfera Capitalei, aşa că vă invit la expoziţia “SUVENIR DE BUCUREȘTI – De la nostalgii interbelice la obiect contemporan”. Timp de două săptămâni (13-26 octombrie), lucrările semnate de Mihai Alexandru Ariciu (ceramist), Cătălin C. Botezatu (grafician), Vasile Corlațan (gravor), Vera Dan (pictor), Ana Ponta (artist textilist) vă aşteaptă la ELITE ART GALLERY (luni-vineri 11.00-19.00, sâmbătă 11.00-17.00).

Facebook Comments

Leave a Reply