Trecerea timpului aduce transformări majore asupra pielii – atât din cauza înaintării în vârstă, cât şi din cauze externe. Tratamentul cu Sunekos, disponibil din luna mai şi în clinicile medicale din România, propune stimularea vitalităţii celulelor din straturile profunde ale pielii, rezultatul fiind regenerarea colagenului şi a elastinei.

Pe lângă înaintarea în vârstă, factorii externi precum ultravioletele, stresul, poluarea sau alimentaţia dezechilibrată contribuie şi ei la modificările pe care le suportă pielea noastră. Vitalitatea şi numărul celulelor conjunctive – fibroblastele – scad, în timp ce organismul pierde mai mult colagen, elastină şi acid hialuronic decât poate produce.

Sunekos, formule chimice

Aşa că, absolut firesc, ne punem întrebarea: cum întârziem apariţia ridurilor, cum scăpăm de cele deja existente? Ne dorim îndeplinirea acestor obiective, dar fără metode chirurgicale sau tratamente care ne modifică fizionomia. Se poate, este realizabil aşa ceva? Ei bine, da, iar secretul stă în Sunekos 200, rezultatul a peste cinci ani de cercetare a Laboratoarelor Farmaceutice Professional Dietetics din Milano.

Prin biorevitalizarea cutanată, celulelor din fibroblaste li se stimulează vitalitatea şi li se oferă nutrienţii necesari – aminoacizi – pentru regenerarea colagenului şi a elastinei pielii. Sunekos 200 este o formulă brevetată unică, în care se regăseşte acid hialuronic sub formă liberă, care induce o hidratare puternică la nivelul pielii. Acestuia îi este asociat un complex de şase aminoacizi în concentraţie superioară altor tratamente.

Dermaceutica, ambianţă

În ce constă tratamentul cu Sunekos 200? Acidul hialuronic şi aminoacizii se injectează la nivelul profund al pielii printr-o tehnică specială, iar rezultatele se observă încă de la prima şedinţă. Pielea îşi recapătă strălucirea şi nivelul optim de hidratare, devine mai densă, mai elastică, se uniformizează textura şi culoarea, iar ridurile se estompează vizibil. Tratamentul nu este dureros, nu necesita perioade de recuperare şi poate fi efectuat chiar şi vara, când alte proceduri medicale regenerative sunt contraindicate. Rezultatele optime se obţin după patru şedinţe săptămânale, iar întreţinerea presupune 2-3 şedinţe pe an, mai ales înainte şi după expunerea prelungită la soare.

Dermaceutica, Dr Monica Darmanescu & Alex

Ce părţi ale corpului pot fi supuse biorevitalizării cutanate? Sunekos 200 tratează eficient şi pielea afectata de pe gât, decolteu şi mâini, zone expuse frecvent la ultraviolete şi factori nocivi unde semnele îmbătrânirii sunt mai pronunţate decât în alte zone. Datorită proprietăţilor regenerative, produsul este recomandat şi pentru tratarea cicatricelor, inclusiv a celor postacneice şi vergeturilor. Procedura garantează rezultate naturale, care se mențin pe termen lung, fără a modifica trăsăturile tenului.

Avantajele tratamentului cu Sunekos

Sunekos 200, fiole

  • Tratament de ultimă generaţie cu cea mai mare concentraţie de aminoacizi specifici colagenului şi elastinei pielii
  • Determină o reîntinerire efectivă a pielii, fără modificarea fizionomiei
  • Estompează ridurile, pielea devine mai densă, elastică şi strălucitoare
  • Rezultate naturale care se menţin pe termen lung
  • Fără perioadă de recuperare
  • Eficienţă demonstrată clinic
  • Grad ridicat de siguranţă şi tolerabilitate

Nutrakos, tratamentul de acasă

Tratamentul injectabil cu Sunekos poate fi completat de gama profesională completă Nutrakos, care poate fi utilizată acasă şi care conţine aceleaşi principii active, în asociere cu alte substanţe care potenţează rezultatele şi le menţine un timp mai îndelungat.

Nutrakos, gamă completă

  • Nutrakos cremă antiage pentru faţă
  • Nutrakos ser antiage intensiv
  • Nutrakos gel antiage şi anticearcăn pentru conturul ochilor
  • Nutrakos mască peel-off antiage
  • Nutrakos cremă antiage pentru corp
  • Nutrakos soluţie buvabilă cu aminoacizi

Gama Nutrakos va fi lansată în curând şi în Romania şi va fi disponibilă în clinicile medicale şi în farmaciile selecţionate.

Facebook Comments

One thought on “Sunekos, îngrijirea pielii prin biorevitalizare cutanată

Leave a Reply