Fiecare colecţie Sephora pentru sezonul de iarnă este o poveste în sine. Anul acesta, pasionatele de beauty vor petrece sărbătorile de iarnă în Sephora Winter Wonderland, acolo unde sunt pregătite o mulţime de surprize. Te vei simţi ca un copil în aşteptarea lui Moş Crăciun.

Prin colecţia pentru Crăciunul 2017, Sephora ne duce într-un peisaj de iarnă fabulos. O atmosferă superconfortabilă, o magie unică şi un parc de distracţii cu caruseluri, muzică şi multă zăpadă. Iar în călătoria noastră în Sephora Winter Wonderland o vom avea alături pe simpatica vulpiţă, cea care joacă rolul de mascotă a colecţiei. Dar să lăsăm discuţiile şi să intrăm în universul magic al iernii…

Colecţia de palete Sephora Wonderland

This slideshow requires JavaScript.

Culori în degrade uşor de purtat, culori nuanţatoare delicate, palete de culori cu tonuri aurite şi rozalii, set de farduri de pleoape, farduri şi lacuri de unghii căutate de toată lumea… Atmosfera plină de culori şi prafuri este decorul în care este dezvăluită colecţia de makeup Sephora Winter Wonderland pentru sărbătorile de iarnă. Indiferent de fantezie, de ten, de ţinută, ceea ce găseşti în palete – adică un evantai ultracomplet, cu nuanţe armonioase şi reflexe strălucitoare – te va ajuta să luminezi privirea, tenul şi mâinile. Iar dacă ai vreo prietenă care este foarte pasionată de machiaj, atunci ştii de pe acum ce cadou îi poţi face astfel încât să se bucure la maximum.

Colecţia Adorable Gifts

This slideshow requires JavaScript.

“Dragă Moş Crăciun…” Da, poţi de pe acum să-i scrii Moşului, pentru că Sephora Winter Wonderland include nenumărate cadouri, care mai de care mai frumoase. Baghete magice cu care poţi reuşi un machiaj în doar câteva secunde. Balsam de buze voluminos având forma unui cap de vulpe. Cărţi poştale speciale sau un joc Piñata pentru a însufleţi atmosfera. Şi ce ar fi decembrie fără un Advent Calendar, astfel încât trecerea timpului să fie mai plăcută? Mai adaugă măşti pentru mâini sau picioare, făcute special pentru atmosfera sărbătorilor de la finalul anului. Aţi pregătit scrisorile?

Colecţia Enchanted Sparkling Bath

This slideshow requires JavaScript.

Magician al duşului şi scamator al ritualului îmbăierii, Sephora transformă acest ritual cotidian într-un moment de neuitat. Accesoriile sunt făcute pentru ne oferi momente de răsfăţ – şi poate şi dependenţă: baghete magice, infuzii care apar şi dispar ca prin farmec, cărţi de joc isteţe şi trucate, decoruri fermecate şi ajutoare (oameni de zăpadă rotofei şi vulpi şirete) bine dresate. Cu toate aceste trucuri, pielea va fi mai fină, mai suplă şi mai parfumată.

Colecţia Beauty Goodies

This slideshow requires JavaScript.

Răsfăţ, alint, încântare şi mângâiere. Sună bine, nu? Colecţia de iarnă Sephora Winter Wonderland are pregătite şi bunătăţi cool pentru ritualul de îngrijire şi înfrumuseţare. Lumina ambientală este oferită de veioza cu cap de vulpiţă. Mâinile reci se pot încălzi cu ajutorul buiotei înstelate de culoare roz. Mai adăugaţi truse sclipitoare, set de pensule bine aduse din condei, bureţi “oameni de zăpadă” cu capete rotunde, spray cu paiete, oglindă de buzunar cu urechi ascuţite, minipile de unghii foarte stilate. Iar pentru domni este pregătit un set de bărbierit. De toate pentru toţi pentru că dorinţele se împlinesc de Crăciun.

Colecţia Amazing Treats

This slideshow requires JavaScript.

Iar dacă toate cele de mai sus nu sunt suficiente, călătoria în Sephora Winter Wonderland poate prinde culoare cu lip stains cremoase. Mai trebuie să-ţi spun ce trebuie să faci cu paleta Easy on Eyes? Sau Paint the Town Nude? Snow Glow şi Winter Flush aduc ambianţa glacială a iernii, dar atât de plăcută la gândul că vine Moş Crăciun.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu abia aştept să intre în magazine. Din fericire, noiembrie este foarte aproape, aşa că nu mai avem mult de aşteptat.

Facebook Comments

One thought on “Bun venit în Sephora Winter Wonderland!

Leave a Reply