Care poate fi legătura dintre un producător de ambalaje cosmetice – e drept, cel mai mare din Coreea de Sud – şi industria de cosmetice? Cum poate ajunge o companie la un pas de a ieşi din afaceri din cauza crizei, pentru ca apoi să fie printre cele mai importante din segmentul “one brand shop”? Ei bine, din combinaţia tuturor acestor ingrediente, răspunsul este unul singur: Tony Moly.

Tony Moly Pureness 100 Sheet MaskÎn 2006, în dorinţa de a integra pe verticală compania Taesung Industry – la acea vreme era cel mai important jucător de pe piaţa ambalajelor cosmetice din Coreea de Sud -, a fost fondat brandul Tony Moly, doar că şefii săi au simţit cum le trece glonţul pe la ureche din cauza performanţelor slabe. Dar, precum în poveştile cu prinţese şi Feţi-Frumoşi, performanţele companiei s-au îmbunătăţit spectaculos într-o perioadă scurtă de timp indiferent că era vorba de vânzări, număr de magazine, vânzări medii pe locaţie, valoarea tranzacţiei efectuată de client, total tranzacţii lunare sau vânzări în afara “Ţării Dimineţilor Liniştite”.

Tony Moly Bunny MistDupă aproape un deceniu de la fondare, Tony Moly numără peste 300 de magazine deschise în Coreea de Sud, dar şi peste hotare: Japonia, Taiwan, Hong Kong, China, Vietnam, Myanmar, Filipine şi Rusia. La succesul mărcii asiatice au contribuit şi ambasadorii precum Kim Hyun-joong (entertainer, actor şi lider al grupului rap SS501), grupurile pop Brown Eyed Girls, T-ara, Super Junior-M şi JYJ, actorul Soong Joong-ki, actriţa şi cântăreaţa Min Hyo-rin şi Victoria (actriţă, cântăreaţă, dansatoare, model), adică una din cele trei componente non-coreene ale trupei f(x).

Şi pentru că piaţa cosmeticelor din România este una în continuă dezvoltare, Tony Moly este prezent şi în ţara noastră cu începere din decembrie 2013. Pentru început, produsele Tony Moly le puteţi achiziţiona prin intermediul magazinului online www.tonymoly.ro, iar pentru 2014 se prevede deschiderea propriului brand shop. Importate direct din Coreea de Sud, produsele sunt distribuite oficial de Tony Moly România în conformitate cu regulile UE privind produsele cosmetice.

Filosofia din spatele numelui?
Tony Moly este o combinaţie între termenul englez “Tony”, care înseamnă elegant, şi cuvântul japonez “Moly”, adică “a ambala”. Împreună, Tony Moly înseamna eleganţa din ambalaj. Logoul modern, în nuanţe alb şi negru, denotă o atitudine chic, urbană pe care Tony Moly îşi propune să o răspândească prin gama sa de produse. Ca brand global, Tony Moly intenţionează să restabilească încrederea consumatorilor în pielea lor şi să îi redea frumuseţea naturală cu care s-a fiecare om. Acestea sunt şi motivele pentru care sloganul companiei este “Skin Revolution”.

Tony Moly Pureness 100 CaviarO foarte lungă perioadă de timp, orice referite la produsele cosmetice din Asia era sinonimă cu industria cosmetică şi skincare japoneză. Sud-coreenii – marii rivali ai niponilor – au făcut paşi importanţi şi în acest domeniu şi au reuşit să atragă atenţia pasionaţilor de beauty din lumea întreagă. De altfel, Japonia şi Coreea de Sud – alături de China şi Taiwan – sunt singurele ţări în care vânzările produsele skincare le depăşesc pe cele de cosmetice, o dovadă clară a pasiunii pe care asiaticii o au pentru îngrijirea tenului. Sau, mai bine spus, au o obsesie pentru pielea albă, fără defecte, o reminiscenţă a istoriei, când pielea reflecta statutul economic.

Această cerere continuă de ten perfect a dus la inovaţii şi la dezvoltarea unor tehnologii noi, astfel că industria skincare coreeană are un avans de 12 ani faţă de cea din SUA. Cel puţin dacă crezare celor spuse de Mary Schook, “beauty guru” din New York şi proprietara M.S. Apothecary. Multă vreme, Franţa era paradisul oricărui pasionat de îngrijire a tenului, statut pierdut în favoarea Coreea de Sud. Este clar că Extremul Orient este noul Klondike.

Şi pentru a-şi consolida avantajul pe care îl are în faţa concurenţei, industria skincare din Coreea de Sud urmează tendinţa produselor naturale, fără parabeni, alcool, ulei mineral, coloranţi artificiali, ingrediente de origine animală sau organisme modificate genetic. Formulele produselor sud-coreene conţin, în proporţie de aproximativ 75%, substanţe active precum extracte din plante, vitamine, antioxidanţi, peptide. Ce să mai vorbim despre utilizarea nanotehnologiei, datorită căreia ingredientele active sunt acoperite cu un strat de lipozomi pentru a mări absorbţia în piele.

Când discutăm de produsele din Coreea, un rol foarte important îl joacă ambalajul: sunt preferate ambalajele drăguţe, funcţionale şi cu un preţ avantajos. Am fi tentaţi să credem că japonezii produc cele mai “kawaii” ambalaje, dar sud-coreeni îi întrec şi de această dată şi oferă soluţii care de care mai simpatice pe care le foloseşti şi după utilizarea produsului.

Facebook Comments

10 thoughts on “Să descoperim brandul Tony Moly

  1. darling, eu folosesc cateva produse tony moly, le comandam pe sasa.com. sunt foarte bune, diferite de cele asiatice. ma bucur ca au venit la noi. pupp, miss you…

    1. Stiu ca produsele coreene sunt bune in general. Te tzuc si eu, poate reusim sa bem cafeaua aia :)))))

Leave a Reply