După trei luni de teste intensive, pot spune că Rowenta Silence Force chiar este o minune a liniştii. Îl pot compara cu “vechiul” aspirator, care oricum nu era foarte zgomotos, dar îl pot pune faţă în faţă şi cu cel al vecinilor. Şi atunci, cu al meu RO6493EA, căci acesta este numele lui de cod, pot spune că nu fac nici un fel de gălăgie.

După ce încercase de mai multe ori să se înscrie în campaniile BuzzStore, Anne a cedat şi mi-a spus: “Ia înscrie-te şi tu, că sigur te acceptă”. Mai mult împins de la spate de ea, m-am înscris. Şi ghici ce? Am fost ales. Aşa că iată-mă faţă în faţă cu cel mai silenţios aspirator cu sac căruia i s-a acordat calificativul 4A+AAA.

Poate ţi se va părea amuzant, dar vreo două zile am stat şi m-am uitat la el mai ceva ca mâţa-n calendar. Nu ştiam cu ce să încep testarea, că parcă avea prea multe accesorii. După clasica informare pe internet, mi-am făcut curaj să înfrunt “bestia”. I-am dat drumul şi, pentru că puterea era dată spre minimum, am avut impresia că nici nu merge. Rowenta este chiar Silence Force. Acum să nu crezi că este altfel la turaţie maximă. Contribuie la fundalul sonor al operaţiunii, dar este mult mai silenţios decât multe alte aparate. Imaginează-ţi că multe dintre lucrurile cu care ne confruntăm zi de zi produc mai mult de 66dB cât este nivelul maxim atins de RO6493EA.

Dar gata cu liniştea! 😊 Să trecem la lucruri serioase. Adică la muncă. De fiecare dată când venea momentul aspirării prin casă, aveam câteva cotloane care mă scoteau din sărite. Spaţiul este atât de strâmt, încât nu puteam folosi nici o perie, iar accesoriul special nu era suficient de lung. Acum am scăpat şi de grijile acestea, pentru că modelul oferit de Rowenta are o “pipă” lungă de 60 de centimetri. Nu mai trebuie să mă chinui, nu mai trebuie să mă aplec, chiar lucrez de la distanţă. Remote service, asta că tot este un termen la modă.

Şi la noi în casă, ca şi în alte locuinţe, există diferite suprafeţe. Dar parcă nu ai vrea să schimb peria continuu, pentru că vrei să termini cât mai repede aspiratul casei. Ei bine, Rowenta şi-a echipa aspiratorul cu o perie principală P3WER GLIDE, care poate fi reglată pe trei niveluri. O poţi folosi de la covoare de pluş, înalte sau joase, până la suprafeţe dure (parchet sau gresie). “Arsenalul” pentru curăţenie este completat de peria pentru parchet, cea pentru tapiţerii şi… Acum e acum.

Mini Turbo este o adevărată minunăţie pentru îndepărtarea scamelor sau a părului de animale. Pentru că – fie că ne place, fie că nu -, animalele de companie mai lasă păr prin casă. Nu trebuie decât să foloseşti peria specială, să reglezi intensitatea vacuumului şi suprafaţa aspirată se curăţă imediat. Se poate folosi pe carpete, tapiţerii, chiar şi pe mobilier pentru că nu zgârie. Şi pentru că nimănui nu-i place să fie “legat” de o priză, află că Rowenta Silence Force are un cablu lung de 8,4 metri. Aşa că te poţi mişca liber prin casă.

Deci ai mai alege un aspirator cu sac? Acum, când toată lumea optează pentru modele fără sac. Pentru că acest aspirator vine echipat cu sac ce nu trebuie schimbat. Când simţi că se umple, deschizi capacul, scoţi sacul şi te duci să-l goleşti. Apropos, să nu uit: sacul are o clapetă ce îl etanşeizează automat atunci când motorul aspiratorului este oprit. Aşa că transportul sacului spre locul de golire nu lasă praf sau mizerie în urma ta.

Acum îţi spun atât: linişte, se aspiră. Aşa este că nu ai auzit nimic?

Facebook Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.