Vara este anotimpul în care cheful nostru de distracţie urcă direct proporţional cu gradele din termometre, dar ne dorim ţinute lejere care să ne lase să ne exprimăm personalitatea. Orice s-ar spune, când optăm pentru rochii, indiferent de culorile sau croielile acestora, alegerea este una potrivită pentru orice situaţie.

Rochie smart casual NifePoate suntem în vacanţă – binemeritată după un an de muncă – sau poate vrem doar să ieşim câteva ore la final de săptămână pentru a ne destinde un pic. Ei bine, mereu apare o petrecere la care suntem invitate şi, ca întotdeauna, ne dorim ca ţinuta noastră să fie comodă, să ne facă strălucitoare, să fie ieşită din comun.

Drept pentru care, indiferent că vorbim de un pool party, de un garden party, de o seară în club sau – de ce nu – de un eveniment de gală, nu trebuie decât să aruncăm o privire prin colţul cu rochii din dressing şi ieşim cu eleganţă din orice încurcătură. Şi, fără îndoială, nu vom trece neobservate.

Deseori, pentru alegerea unei rochii, primul gând este ca aceasta să fie conform celor mai noi standarde privind moda. Însă, nu trebuie să uităm că o rochie, oricât de trendy este, se poate să nu ne vină bine în acea croială, să nu ne avantaje ca look, iar alegerea ei să ne facă mai mult rău decât bine.

Aşa că, dragele mele, sfatul meu este să alegeţi şi să purtaţi rochii care vă plac şi care vă fac să vă simţi confortabil. Mai este nevoie să spun de încredere? Sigur nu, pentru că ştiţi cât de mult contează încrederea în sine atunci când păşeşti într-un loc cu mulţi necunoscuţi.

Şi zeiţele purtau rochii

This slideshow requires JavaScript.

Chiar dacă am să fiu puţin critică, v-aş mai da un motiv pentru care trebuie să purtăm rochii. Societatea actuală este marcată de disputa continuă între bărbaţi şi femei, motiv pentru care, din dorinţa de a le fi egale, alegem să purtăm ţinute cu puternică inspiraţie masculină. Şi uităm să fim noi înşine, aşa că uneori – corect ar fi deseori 🙂 – trebuie să revenim la origini şi la… rochii.

Sau am uitat poveştile cu zeiţe, zâne şi prinţese pe care le citeam în copilărie? Că doar şi ele purtau rochii şi ne aducem aminte cât de mult erau apreciate. Şi pentru că tot vorbim de zeiţe, ce poate fi mai plăcut decât o rochie diafană, dintr-un material foarte lejer, ideală pentru o plimbare la apus…

 

Facebook Comments

Leave a Reply