Mai ţineţi minte cum începeau Amintirile lui Creangă? “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…”. Da, cam aşa sunt şi eu în privinţa paletelor de farduri. Parcă niciodată nu am destule truse şi, atunci când văd una, o iau razna de parcă nu aş fi văzut farduri în viaţa mea.

Trusă profesională de farduri cu 120 nuanţe CandyCând am văzut trusa profesională de farduri cu 120 de nuanţe Candy pe site-ul produsecosmetice.ro, mi-am spus că trebuie să fie a mea. Neapărat! Fără să stau prea mult pe gânduri, am completat lista “TO DO” cu cosmetice care să-mi completeze portofoliul, şi aşa consistent. Şi Zână Bună mi-a îndeplinit dorinţa…

Trusă profesională de farduri cu 120 nuanţe CandyCând am primit-o, mă uitam la ea ca la cea mai frumoasă jucărie pe care o primeşte un copil şi pe care şi-o dorea cu ardoare. Mi-a plăcut versatilitatea trusei, care are atât farduri mate, cât şi sidefate, iar spectrul oferit îţi permite să realizezi şi machiaje de zi, dar şi de seară. Aproape că nu este idee de make-up pe care să nu o poţi pune în aplicare cu trusa.

Trusă profesională de farduri cu 120 nuanţe CandyCe spun ei

  • Cele 120 de nuanţe sunt perfecte pentru un machiaj profesional!
  • Nuanţele pe care le veţi găsi în această trusă sunt atât mate, cât şi sidefate.
  • Culori bogate, vii, neutre pentru machiajul de zi cu zi şi pentru machiajul de ocazie.
  • Ingrediente de înaltă calitate, culori strălucitoare, mătăsoase, de purtat o zi întreagă!
  • Dimensiune trusă: 23 cm x 15 cm x 1,7cm; diametru fard: 1,9 cm.

 

Câteva swatchuri
Câteva swatchuri

Ce spun eu

  • Mi-a plăcut că plasticul din care este realizată carcasa este unul rezistent – am reuşit să îi fac testul din prima zi :). Da, uneori, sunt cam căscată, deh! Am fost convinsă că fie s-a spart cutia, fie s-au fisurat fardurile. Ei bine, nici una, nici alta. E drept, nici nu trebuie să fii perseverent şi să faci multe teste de impact.
  • Mi-a plăcut diversitatea de culori vibrante şi foarte frumoase, potrivite pentru toate tipurile de machiaj. Pe lângă cele mate, trusa are şi nuanţe sidefate, astfel că, atunci când vreau să-mi fac un machiaj mai special, nu trebuie să umblu şi la altă trusă pentru a-mi găsi culoarea dorită.
  • Pentru mine, un atu a fost şi faptul că fardurile sunt pigmentate. Pentru că sunt catifelate, se şi blenduiesc foarte uşor, astfel că puteţi obţine nuanţe suplimentare. De rezistenţă ce să mai vorbim? Şapte ore. Da, fardul a rămas impecabil până când m-am demachiat seara, înainte de culcare.
  • Alte swatchuri
    Alte swatchuri

    Din punct de vedere al spectrului coloristic, trusa îndeplineşte orice cerinţe, pentru că are şi culori delicate, pentru cele care doresc un machiaj discret, dar şi nuanţe mai puternice, pentru cine vrea un make-up rebel. Pentru cele care sunt atrase mai mult de o anumită culoare, pot varia machiajul datorită nuanţelor diferite ale aceleiaşi culori.

Dacă v-a plăcut această trusă o găsiţi aici: www.produsecosmetice.ro. Şi, credeţi-mă, merită până la ultimul bănuţ. Şi nu uitaţi că tot aici găsiţi mereu reduceri substanţiale la produse cosmetice.

Facebook Comments

4 thoughts on “Review & swatches – trusă profesională de farduri cu 120 de nuanţe Candy

  1. Am avut si eu paleta asta si confirm cele spuse de tine. E versatila, are farduri pigmentate si poti face orice fel de machiaj cu ea. S-o folosesti sanatoasa, cu placere sigur va fi.
    Te pup.

Leave a Reply