A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o poveste care a început atunci când magia lui Walt Disney ne-a oferit una dintre cele mai frumoase capodopere ale sale, Cenuşăreasa. După 65 de ani, britanicul Kenneth Branagh reînvie celebrul basm Cinderella într-o ecranizare absolut încântătoare.

Cenuşăreasa / CinderellaPovestea este inutil să v-o mai spun, pentru că toţi am citit basmul în copilărie şi aproape sigur am văzut filmul de animaţie din 1950. Şi atunci vine întrebarea firească: de ce ar trebui să vedem actuala producţie? Păi să enumerăm motivele:

Cenuşăreasa (Lily James) & Prinţul (Richard Madden)
Cenuşăreasa (Lily James) & Prinţul (Richard Madden)

Distribuţia este una remarcabilă. Cate Blanchett, pe care ne-am obişnuit să o vedem în roluri pozitive, interpretează acum partitura mamei vitrege. Pe de altă parte, Helena Bonham Carter – partenera de viaţă a lui Tim Burton, un regizor renumit pentru filmele sale sumbre – este strălucitoare în rol de Zâna Ursitoare. O să vă placă foarte mult cât de dibace este în mânuirea baghetei magice.

This slideshow requires JavaScript.

Pentru rolurile Cenuşăreasa şi Prinţul, echipa de producţie a ales doi actori tineri, Lily James, respectiv Richard Madden. Pentru a intra în superba rochie de bal, de un albastru care m-a cucerit din prima clipă, Lilly a adoptat o dietă bazată foarte mult pe supă. Cu toate că a devenit un simbol al modei şi eleganţei, ea nu pune mare preţ pe siluetă: “Cred că este important să fii sănătoasă, încrezătoare şi naturală şi să nu pui mare preţ pe a încerca să fii slabă. Nu înţeleg deloc toată această preocupare pentru slăbit”. Din partea mea are un mare “Bravo” pentru modul cum gândeşte.

Cenuşăreasa (Lily James)
Cenuşăreasa (Lily James)

Filmul a avut o echipă de creaţie de Oscar – de exemplu, designerul de costume Sandy Powell şi designerul de producţie Dante Ferretti -, efecte speciale ireproşabile şi o coloană sonoră de poveste. Filmările au început în vara anului 2013 pe platourile Pinewood din Anglia, precum şi în locaţii din Londra şi din jurul capitalei engleze. Pentru palatul regal, designerul de producţie Dante Ferretti a cercetat mult clădiri din arhitectura franceză, precum Luvru, Palais Opéra şi Hôtel de Soubise, care au scări impozante: “Am creat totul pornind de la scări, inclusiv intrarea principală, cu arcada sa mare şi fântânile din interior”.

This slideshow requires JavaScript.

În ciuda faptului că povestea în sine este arhicunoscută, filmul s-a bucurat de un succes nebun în box-office. La nivel internaţional, Cenuşăresa (Cinderella) a avut încasări de peste 132 de milioane de dolari în primul week-end de lansare – aproape 20% din această sumă a fost obţinută din China.

This slideshow requires JavaScript.

Pentru ca ţinutele personajelor (rochii, bijuterii, accesorii, peruci, bastoane) să fie strălucitoare şi demne de un bal, designerul de costume Sandy Powell a colaborat cu celebra casă Swarovski, piesa de rezistenţă fiind pantofii pe care i-a purtat Cinderella. Pentru aceasta, Sandy a lucrat cu tehnicienii austrieci la sediul companiei din Austria. Şase oameni au lucrat la dezvoltarea şi finalizarea pantofilor, fiind necesare aproximativ 150 de ore şi şase variante până la obţinerea celei din film.

Cenuşăreasa / Cinderella, pantof SwarovskiCu toc de 15 cm, pantofii au avut 221 de faţete, care reflectau lumina datorită stratului Crystal Blue Aurora Borealis. Pentru rochia Cenuşăresei, a Zânei Ursitoare şi a peretelui magic, precum şi ţinuta mamei vitrege, Swarovski a furnizat 1,7 milioane de cristale – de asemenea, casa austriacă şi-a deschis celebra sa arhivă pentru ca piesele vintage să înnobileze ambianţa glamour din scenele de bal.

Aşa că, în week-end, mergeţi şi vedeţi cea mai nouă ecranizare a basmului lui Charles Perrault, Cenuşăreasa (Cinderella). Timp de 105 minute veţi trăi o poveste care se va încheia, aşa cum este firesc, cu “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.

Foto: Forum Film România (distribuitorul filmului)

Facebook Comments

Leave a Reply