Când vine primăvara, una din florile cele mai parfumate şi mai spectaculoase este bujorul. Pentru acest an, acelaşi bujor plin de culoare şi parfum este vedeta Pivoine Sublime, noua colecţie L’OCCITANE en Provence, cu ajutorul căreia vom avea o piele mai fină şi mai delicată.

Despre floarea de bujor se spune că întruchipează frumuseţea sublimă datorită celor 1.000 de petale, iar beneficiile acestora sunt nenumărate. În acest sezon, L’OCCITANE en Provence a ales să valorifice la maximum toate aceste binefaceri ale florii de bujor. Iar pentru aceasta a optat să colaboreze cu Jean-Luc Riviere, un cultivator pasionat din regiunea Drome (Franţa), a cărui familie este devotată creşterii bujorilor de peste un secol şi jumătate.

L'Occitane, Pivoine Sublime, ambianţă

Ce poate ieşi când îmbini splendoarea bujorului cu îngrijirea naturală a frumuseţii? Ei bine, din această combinaţie, L’OCCITANE en Provence a dat naştere unei game revoluţionare de perfecţionare a pielii – Pivoine Sublime -, cu extract din rădăcină de bujor. Astfel, noile produse ne conferă hidratare, corectarea imperfecţiunilor, reducerea porilor şi a liniilor fine, astfel că tenul nostru îşi redobândeşte frumuseţea naturală.

Gama Pivoine Sublime cuprinde:

L'Occitane, Pivoine Sublime, creamă de faţă

Ser pentru faţă (30 ml, 174,19 lei) – are o textură ultralejeră, oferă tenului o senzaţie de prospeţime şi îmbunătăţeşte vizibil calitatea pielii. Tenul devine neted şi catifelat, iar porii, liniile fine şi imperfecţiunile sunt reduse, în timp ce pielea devine mai luminoasă, mai uniformă şi mai strălucitoare.

Cremă pentru faţă (50 ml, 150 lei) – formula patentată a cremei conţine un agent “inteligent” cu proprietăţi de ajustare a hidratării, care permite produsului să-şi adapteze acţiunea în funcţie de climat şi de nivelul de umiditate. Pielea poate să respire, devenind suplă, strălucitoare, catifelată, frumoasă.

L'Occitane, Pivoine Sublime, creamă CC

Cremă CC pentru faţă (30 ml, 113,23 lei) – aceasta cremă hidratantă conţine pigmenţi CC şi particule sidefate care se transformă în timpul aplicării pentru a se adapta oricărui tip de ten şi pentru a-l lăsa uniformizat. Textura catifelată oferă un aspect natural şi poate fi folosită atât individual, cât şi ca bază de machiaj iluminatoare. Asigură protecţie SPF20 şi corectează imperfecţiunile pielii, pentru ca rezultatul să fie un ten revitalizat şi strălucitor pentru întreaga zi. Disponibilă în două nuanţe (light şi medium).

Spray hidratant pentru faţă (100 ml, 48,39 lei) – multifuncţional, produsul revitalizează şi conferă strălucire tenului, în orice moment al zilei. Parfumul este delicat şi ultrafin, iar sprayul tonifică, hidratează şi redefineşte textura pielii. Formula nu conţine alcool.

L'Occitane, Pivoine Sublime, balsamBalsam de buze (4 g, 72 lei) – îmbogăţit cu extract de bujor cu efect de uniformizare, acest balsam cremos este uşor de aplicat, hrăneşte, catifelează, protejează (SPF25) şi oferă o senzaţie de confort buzelor. Disponibil în patru nuanţe (transparent, rose nude, rose plum şi rose amber).

Perfecting Loţiune Tonică (200 ml, 78 lei) – aceasta completează procesul de curăţare şi lasă tenul curat, hidratat, cu o senzaţie de prospeţime. Îmbogăţită cu extract de bujor, oferă supleţe, închide porii şi pregăteşte tenul pentru următorul pas de îngrijire. Se aplică dimineaţa şi seara, cu o dischetă demachiantă, pe faţă şi gât.

L'Occitane, Pivoine Sublime, spray hidratant

Perfecting Gel Demachiant (200 ml, 85 lei) – un gel de curăţare unic, cu o textură fresh, apoasă, ce se topeşte pe piele. Îmbogăţit cu extract de bujor, curăţă perfect faţa, ochii şi buzele, lăsând pielea curată, fresh, luminoasă şi catifelată. Se aplică pe pielea umedă, se masează, după care se clăteşte cu apă.

Perfecting Gel Exfoliant (100 ml, 115 lei) – se transformă într-un ulei ce curăţă delicat şi eficient tenul. Îmbogăţit cu extract de bujor, agenţi exfolianţi de origine naturală şi glicerină, gelul lasă tenul neted, radiant, cu pori mai puţin vizibili. Poate fi folosit (de 2-3 ori pe săptămână) în două moduri:

  • ca exfoliant – se aplică pe faţa uscată, se masează delicat, după care se clăteşte cu apă;
  • ca mască – se aplică un strat mai gros pe faţă, se lasă să acţioneze două minute, se masează delicat, după care se clăteşte cu apă.

L'Occitane, Pivoine Flora, gamă

Şi dacă sunteţi îndrăgostite de mireasma bujorilor – eu îi ador pe cei roşu aprins -, L’OCCITANE en Provence a creat şi o gamă de corp, Pivoine Flora: apă de toaletă (75 ml), ulei pentru corp (75 ml), loţiune fresh pentru corp (250 ml), gel de duş (250 ml), lapte de corp (250 ml), ulei de baie bifazic (250 ml), săpun (75 g), cremă pentru mâini (30 ml).

Ambele colecţii miros atât de bine, încât cred că aş fi în stare să le folosesc non-stop. Dar cred că, încetul cu încetul, m-aş transforma într-un bujor. 🙂

Facebook Comments

Leave a Reply