Într-o zi cu soare, când bântuiam pe Facebook, mi-a apărut o reclamă la Pick N Dazzle. Am accesat linkul şi am descoperit că este vorba de un nou beauty box. Deja nu mai ştiam ce să cred…

Pick'n'DazzleÎndoiala mea are la bază experienţele nefaste pe care le-am avut în trecut cu Lulu Box şi cu Pink Box. Dar, cum sunt o mare curioasă din fire, am intrat pe site-ul lor. Ceea ce am descoperit aici, este impresionant: cutiuţele nu sunt trimise bulk, ci sunt personalizate în funcţie de preferinţele tale.

Am completat profilul beauty, iar următorul pas a fost “BUY”. Este locul unde găseşti o nouă surpriză plăcută, pentru că poţi opta pentru una dintre cele trei cutii: Sleek Picks, Dazzling Picks şi Premium Picks. Bineînţeles că fiecare pachet are un alt preţ şi pentru început m-am orientat spre cea mai ieftină – am mers pe principiul că, dacă nu mă încântă ceea ce este în cutie, măcar să nu arunc bani mulţi.

Pick'n'DazzleŞi dacă aveţi impresia că surprizele s-au terminat, ei bine vă mai dezvălui una: la comandarea unui abonament pentru şase luni, prima cutie este GRATUITĂ. Există şi posibilitatea unei plăţi cu card bancar, dar am prefera să achit la livrare – tot din cauza amintirilor nefaste LB & PB. Am uitat să vă spun un amănunt: toate acestea le făceam luni seară, aproape de miezul nopţii. A doua zi am fost sunată de o doamnă drăguţă de la Pick N Dazzle ca să confirm comanda, iar azi dimineaţă – adică joi – am primit cadoul prin curier.

Pick'n'DazzleBucuria că totul a decurs atât de rapid s-a evaporat imediat şi au urmat emoţiile despachetării cutiei. În această lună, setul a cuprins:

  • L’ACTION bye bye mascara;
  • L’ACTION anti-aging spa mask;
  • Rose lip balm;
  • Lady Lia all over pencil;
  • Milfoil cremă de mâini.

Pick'n'DazzleMie mi se pare un conţinut mai mult decât decent pentru o cutie care a venit cu ramburs zero, iar acum aştept cu nerăbdare şi cutiile din lunile viitoare. Dacă vreţi să exploraţi universul Pick N Dazzle, o puteţi face la www.pickndazzle.com.

Facebook Comments

6 thoughts on “Pick N Dazzle, cu noul beauty box

Leave a Reply to Lola Cancel reply