Ca orice poveste frumoasă, odiseea parfumurilor ce ne sunt oferite de beauty boxul Pick N Dazzle ajunge astăzi la final, odată cu RV Tre. Dar ştiţi bine cum se spune: “o uşă se închide, o alta se deschide”…

Când vreau să fac referire la ceva care rezistă în timp, deseori citez un clasic în viaţă care a spus “şi ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră”. Aşa şi povestea mea cu parfumurile casei franceze Roland Vola, care ne sunt aduse lună de lună de Pick N Dazzle. Iar cel despre care vă vorbesc astăzi este o experienţă senzorială deosebită, care te poartă pe câmpii pline de flori. Aproape nefiresc pentru această perioadă a anului, dar nimic nu ne opreşte să sfidăm frigul şi vremea de afară.

Pentru un parfum din gama olfactivă floral lemnos mosc, pot spune că este o explozie de arome care te fac să-ţi vină să zburzi cât este ziua de lungă. Pentru notele de vârf, parfumul Roland Vola combină aroma portocalelor, cu parfumul lor minunat care pe mine mă face să mă simt mai aproape de spiritul Crăciunului, cu cea a zmeurei, cea pe care îmi place să o culeg în timpul drumeţiilor pe munte, şi cu cea de néroli, acel ulei esenţial extras din florile portocalului amar. Dulce, cu parfum de miere de albine, néroli este într-un fel metalic, cu faţete verzi şi condimentate.

RV TreDupă prima impresie, RV Tre te învăluie în notele sale de mijloc, cu flori de portocal – aţi remarcat că citricele sunt o notă caracteristică a parfumurilor casei franceze? -, iasomie – cea căreia indienii în spun “regina florilor” – şi gardenia. Cu florile sale albe, gardenia este o plantă extrem de pretenţioasă, care necesită îngrijire atentă şi continuă – poţi spune că este cât se poate de potrivită pentru această apă de parfum destinată femeilor, pentru că şi noi avem nevoie de îngrijire atentă şi constantă. 🙂

Grea şi puternică, aroma de patchouli reprezintă una din note de bază ale parfumului, ceea ce face ca esenţa să nu fie uşor de purtat de-a lungul întregii zile. Mai degrabă este un parfum pe care să-l accesorizezi unei ţinute elegante. Şi pentru ca impactul olfactiv să nu fie unul prea puternic, notele de bază ale RV Tre vin şi cu aroma şi dulceaţa mierii de albine, ceea ce face ca parfumul să fie unul jucăuş şi seducător, dar care îţi dă încredere în atuurile tale.

RV TreSe prea poate ca RV Tre să vă bată la uşă cu proxima cutie Dazzling Picks pe care aţi comandat-o la Pick N Dazzle. Totul depinde de ceea ce aţi completat în profilul vostru de frumuseţe, pentru că ştiţi că fiecare beauty box este personalizat. Mai trebuie să vă aduc aminte? Dacă aţi primi deja RV Tre în cutiuţa PND, nu ezitaţi să-mi împărtăşiţi impresiile voastre.

foto: Xander

Facebook Comments

Leave a Reply