Salonul Plantelor, Alina Ieva în Salonul PlantelorCe ai spune de o călătorie senzorială în lumea ceaiului? Ştiu, acum stai şi te întrebi ce vreau să spun. Ei bine, la Salonul Plantelor al Alinei Ieva poţi pleca în călătorie. În mansarda Vilei Trifoi a dezvoltat un concept nou – Salonul Plantelor -, unde, într-un cadru inedit şi elegant, te poţi contopi cu ceaiuri atent gândite şi aduse de pe tărâmuri îndepărtate.

Când am primit telefonul Alinei, m-am gândit din start că a creat un nou parfum, dar, când mi-a spus că este o surpriză, am rămas pe gânduri… Oare ce mai pune la cale “magicianul” meu preferat? Am pornit la drum cu zâmbetul pe buze şi cu o curiozitate de copil în suflet. Nu ştiu de ce, dar mereu mă cuprinde o stare de bine şi zâmbesc atunci când mă gândesc la Alina Ieva. Poate pentru că ea a fost cea care m-a învăţat ca, din când în când, să mă opresc din tumultul vieţii şi să trăiesc cu simţurile deschise.

Am ajuns la uşa pe care frumos şi caligrafic scria “Salonul Plantelor”. Nu am avut timp să mă întreb ceva, pentru că uşa s-a deschis şi m-a întâmpinat Alina, împreună cu buna ei prietenă şi colaboratoare. Ne-am aşezat într-unul din saloanele special amenajate şi… A început ceremonia ceaiului.

Salonul Plantelor, colecţieLa început mi-a aşezat puţin ceai în palmă. L-am mirosit şi avea miros de floare, dar pe care nu o puteam identifica. Am strâns ceaiul în mână ca pe o comoară preţioasă şi apoi l-am mirosit din nou. I-am spus că mie îmi miroase a crizantemă, iar ea a zâmbit larg. Şi a început să-mi povestească despre noua ei colecţie de ceaiuri. Sunt 30 la număr, fiecare ceai este creat de ea “frunzuliţă cu frunzuliţă” pentru ca noi, invitaţii ei, să putem pleca într-o călătorie senzorială gustativă.

Salonul Plantelor, comoara senzorialăDupă scurta introducere a apărut şi ceaiul, într-un ceainic superb de porţelan, cu ceşti asortate. Ştiaţi că şi calitatea porţelanului ceştii şi ceainicului sunt foarte importante? Ceaiul a început să se reverse în ceşti, asemenea unui izvor lin şi cald. Prima sorbitură. Stupoare: un gust cald şi parfumat. Acesta este oolong. Mai sorb o dată, iar parfumul crizantemei mă inundă olfactiv şi simt cum încep să mă încălzesc. La cea de-a treia gustare, respir pe nas cum nu am mai făcut-o niciodată – poate doar la naştere – şi peste corpul meu pune stăpânire aroma ceaiului şi savoarea lui.

Salonul Plantelor, departe de lumea dezlănţuităLimbile au început să se dezlege şi am povestit cu savoare despre flori. I-am spus că sunt surprinsă că beau ceai de crizantemă – de felul meu, urăsc crizantema, pentru că mi se pare că inspiră moarte. Atunci am aflat că, de fapt, biata crizantemă este o floare iubită de străvechii chinezi şi simbolizează nobleţea şi eleganţa, calităţi care au fost cântate de poeţii chinezi. De altfel, alături de orhidee, crizantema este una din plantele de onoare ale ţării din Extremul Orient. Este “floarea vieţii” – daca stai şi te gândeşti, într-adevăr este singura care supravieţuieşte gerului şi începutului iernii.

Salonul Plantelor, mansarda Vilei Trifoi
Mansarda Vilei Trifoi

Mai luăm o înghiţitură, iar acum se simte un gust uşor amărui: este orhideea. Nu ştiu cum a trecut timpul… Am vorbit despre ceai, despre pictorul meu favorit – Tiţian -, despre Goethe, despre viaţă şi copii. Parcă mi-aş fi dorit să nu mai plec niciodată de acolo, totul era atât de liniştitor. Am uitat de lumea de afară, am uitat de mailurile care scheaună încetişor în inbox, am uitat de deadline-uri, am uitat de lume.

Salonul Plantelor, salonul Mandarin
Salonul Mandarin

Au fost printre cele mai frumoase câteva ore din viaţa mea, timp de calitate numai pentru mine. Te invit şi pe tine la “Salonul Plantelor”, fă-ţi o programare şi nu vei regreta.

Salonul Plantelor, salonul Phoenix
Salonul Phoenix

PS: Şi acum, când scriu aceste rânduri, zâmbesc. Iar alături de minte se află o cană de ceai cald, cu oolong, crizantemă şi orhidee.

Facebook Comments

Leave a Reply