Recunoaştem sau nu, fiecare dintre noi are un talisman care îi aduce noroc. Când ne cumpărăm o brăţară sau un lanţ, alegem şi un medalion pe post de talisman, iar acesta poate fi un trifoi cu patru foi, imaginea unui loc drag sau semnul zodiacal care ne reprezintă. Ei bine, vara aceasta modul de a ne exprima personalitatea capătă o nouă interpretare datorită PANDORA.
Până de curând, PANDORA ESSENCE era cunoscută pentru talismanele personale şi decorative, despre care se spune că sunt purtătoare ale valorilor interioare şi ale înţelesurilor adăugate. Acum, colecţia este completată de 12 talismane noi, fiecare reprezentând un semn al zodiacului. Practic, fiecare dintre noi poate avea propriul “charm”, de la Berbec – deschizătorul zodiacului – până la Peşti, zodia care încheie anul astrologic.
Şi colecţia de talismane personalizate nu ar fi fost completă fără o brăţară nou, creată din mici sfere – deopotrivă delicate şi strălucitoare -, realizată din argint 925 şlefuit. Din acelaşi material preţios sunt realizate, prin şlefuire, şi cele 12 talismane, care sunt finisate manual şi împodobite cu zirconiu cubic sclipitor – pe fiecare talisman este încrustat simbolul zodiacal corespunzător.
Este că arată foarte bine? Mie îmi face deja cu ochiul talismanul zodiei Rac, cea în care vom intra cât de curând. Şi pentru că la început de iulie este ziua mea, cred că ştiu ce să-i cer Zânei Bune.
superba bratara, mi-ar trebui.pup
Si eu am pus ochii pe ea si un charm cu zodia rac 🙂 Puszi
Ce dragute sunt! Eu as vrea un berbec. 🙂
Eu am doar ascendent in berbec 🙂