Au trecut câţiva ani de la prima mea întâlnire cu Yves Rocher ca brand. Primul nostru contact a fost când oferta lor a inclus apa micelară – făceam stoc de produs atunci când o aveau la ofertă, aşa că doi ani le-am fost clientă fidelă. Foarte mult timp am fost fascinată şi de parfumul Vanille Noire. Plus o grămadă de produse încercate… Că doar nu făceam comandă doar pentru “micelară”. 🙂

Yves Rocher, Sérum VégétalNici nu mă gândeam că voi ajunge vreodată la un eveniment Yves Rocher, dar iată că m-am numărat printre invitaţii lor – şi am fost chiar la un eveniment important. Începutul acestui an a adus relansarea pe piaţă a gamei Sérum Végétal, o gama antirid care, la prima vedere, pare extrem de promiţătoare.

Sub sloganul “asimilarea este cheia eficacităţii unui produs antirid”, Yves Rocher a lansat gama de produse cu extract de ficoida glacială – originară din zonele deşertice ale Africii de Sud -, care este numită şi “Planta Vieţii” şi care are capacitatea de a se adapta tuturor condiţiilor extreme. Spre deosebire de alte extracte vegetale care au, în medie, două serii cromozomi, ficoida are până la 128 – o cartă genetică atât de completă încât se poate adapta situaţiilor şi le poate preîntâmpina.

Yves Rocher, Sérum Végétal creme de ziExtractul ficoidei glacială a fost integrat în gama antirid Sérum Végétal, care are darul de a reactiva mecanismele celulare de luptă împotriva ridurilor. Astfel, produsele Yves Rocher se adaptează tuturor tipurilor de ten şi nevoilor femeilor: luminozitate, fermitate, efect de lifting.

Antirid + Luminozitate
Yves Rocher, Sérum Végétal antirid şi luminozitate
Aspect satinat, delicat, neted, pentru un ten luminos, revitalizat… Extractul de oryza, care relansează oxigenarea tenului şi recreează respiraţia celulară, se asociază cu cel de ficoida glacială, care oferă o acţiune antirid intensă. Această combinaţie oferă un plus de luminozitate, beneficii cărora nu ai cum să le rezişti.

Antirid + Fermitate
Yves Rocher, Sérum Végétal antirid şi fermitate
Uneori, acţiunea antirid trebuie urmată de acţiune viguroasă privind fermitatea. Pentru relansarea producţiei de colagen şi acid hialuronic – cele două elemente responsabile de arhitectura cutanată -, Yves Rocher face apel la extractul de gumă de salcâm. Astfel, tenul are aspect mai dens şi este restructurat din interior.

Antirid + Lifting
Yves Rocher, Sérum Végétal antirid şi lifting
Redefinirea chipului şi reconturarea trăsăturilor tenului… Cum poţi crea o sinergie vegetală viguroasă, care să acţioneze contra ridurilor, şi un efect de lifting, fără nici o altă intervenţie decât cea plantelor? Ei bine, este momentul în care în scenă intră extractul de cătină – relansează sinteza elastinei -, care, împreună cu ficoida glacială, reconstituie efectul de tensiune la nivelul trăsăturilor chipului, iar textura bogată a serului completează efectul de ridicare. Cu alte cuvinte, ridurile sunt estompate, iar ovalul feţei este reconturat zi de zi.

O altă noutate – venită odată cu relansarea gamei Sérum Végétal – este designul propriu. Produsele de îngrijire a tenului sunt disponibile acum într-un ambalaj din sticlă, care este – deopotrivă – sobru, elegant şi rafinat. Şi, ca întotdeauna, toate recipientele se încadrează într-un proces voluntar de ecocreaţie.

Facebook Comments

3 thoughts on “Nou de la Yves Rocher: Sérum Végétal

  1. Tot de la Yves Rocher imi place lotiunea florala pe baza de musetel, care se aplica dupa demachiaj – e sublima.

Leave a Reply