Dintotdeauna mi-a plăcut încălţămintea elegantă. Am detestat la maximum “şenilele”, iar bocancii nu au ce căuta decât pe munte. O ţinută, oricât de elegantă ar fi, nu ar fi completă dacă nu este completată de un pantof cu toc. Şi dacă vrei să te îndrăgosteşti iremediabil de pantofi, nu ai de făcut decât un singur lucru: să priveşti cea mai nouă colecţie Musette.

Musette primăvară-vară 2014

Când am păşit în showroomul Musette, la evenimentul de prezentare a celor mai noi creaţii, am avut impresia că intru într-un paradis. Pantofi, pantofi şi iar pantofi – de toate felurile, în culori dintre cele mai diverse şi mai îndrăzneţe. Erau atât de frumoşi încât nu ştiai pe care să-i admiri mai întâi, parcă îţi venea să-i iei pe toţi acasă, să-i aranjezi frumos într-un dressing special, dedicat numai lor, şi să-i admiri non-stop.

Colecţia este una dintre cele mai complete din ceea ce există la ora actuală pe piaţă. Practic, nu există idee sau ţinută pe care vrei să o încerci şi să nu găseşti pantoful/sandaua potrivită în colecţia primăvară-vară 2014. Dacă vrei ceva extrem de comod, întâlneşti balerinii, frumos împodobiţi cu fundă în faţă, dar nu poţi ignora nici pantofii cu vârful uşor rotunjit şi toc mediu (5-6 cm). Pielea lăcuită şi decoraţiunile cu funde sau catarame în fac să fie uşor de adaptat la o ţinută office datorită culorilor sobre (negru, bordeaux, gri, bej, ivoire).

Însă, atunci când avem de mers la un eveniment deosebit şi avem nevoie de pantofi cu toc înalt… Ei bine, aici Musette s-a întrecut pe sine şi a realizat câteva modele stiletto, cu toc de 11,5 cm, de-a dreptul demenţiale. Din piele de viţel lăcuită, cu vârful ascuţit, pantofii sunt o pledoarie pentru eleganţă şi feminitate şi reprezintă un “must-have” în garderoba oricărei femei. De culori ce să mai vorbesc? Nici nu ştiai pe care să o alegi: galben, bleumarin, ivoire, rose cu reflexe argintii, roşu (extrem de senzuali şi seducători) şi – nu putea lipsi – negru.

Nu am putut să trec cu vederea modelele Lizard, tot cu toc stiletto (11,5 cm) şi vârf ascuţit, dar cu baretă la spate, disponibili în trei culori: galben, roşu şi verde. Aceştia din urmă au acaparat prezenţa tuturor celor prezente şi nu ar fi exclus să primească titlul de bestseller în colecţia Musette primăvară-vară 2014.

Nu mai puţin interesante sunt imprimeurile artsy, una din tendinţele sezonului. Ei bine le regăsim şi la Musette, integrate şi în accesorii, dar şi în încălţări – sandale cu toc gros şi înalt, sandale plate cu barete late -, toate acestea făcând trimitere spre zona mediteraneană şi cea din nordul Africii. Când le priveşti, simţi deja cum în aer pluteşte misterul. Şi, pentru cine adoră stilul roman, colecţia include sandalele gladiator, cu barete de lăţime medie, ce urcă până aproape de genunchi.

Când am părăsit showroomul am resimţit un uşor sentiment de regret. Mi-aş fi dorit să pot lua cu mine toate acele modele de pantofi şi sandale, toate acele genţi şi accesorii. Cu ele in dressing, nu aş fi avut niciodată teama că nu voi avea ţinuta perfectă.

Facebook Comments

4 thoughts on “Musette, o colecţie «must-have»

  1. super info!!! si eu as vrea sa le am pe TOATE in dressing….sa nu ma mai doara capul cum, cu ce ma tot potrivesc…desi sunt o femeie cu stil….totusi ma mai scap – doar cu pantofi fara toc – din comoditate…si wow, wow, cit de bine imi sta – pe tocuri!!! MUSETTE e coquette!! chic!!! culori…rosu…lac….accesorii…wow…

Leave a Reply