Ştii cum este să simţi că ai fluturi în stomac? Sau poate vrei să simţi, fie şi numai pentru o seară, că pluteşti asemenea unui fluture, cu toată gingăşia de care dă dovadă? Dacă da şi da 🙂, atunci trebuie să experimentezi atmosfera Mon’Arch.

La început de aprilie, am lăsat deoparte grijile cotidiene şi am evadat din Bucureşti. La doar 100 de kilometri de Capitală am putut descoperi un club pentru care trebuie să fiu corectă şi să recunosc că îi invidiez pe piteşteni.

Mon'Arch, Denis Radu & hostess
Denis Radu (PR)

Mon'Arch, hostess

La parterul Hotelului Ramada, Mon’Arch este locul unde poţi servi o cină în compania persoanei iubite sau a prietenilor, apoi să continuaţi distracţia pe playlist-urile create de unii dintre cei mai cunoscuţi DJ. Iar avantajul acestei distracţii într-un univers ce stă sub semnul fluturilor este că nota de plată nu va sări în aer, aşa cum s-ar întâmpla la Bucureşti sau pe litoral în sezonul estival.

Mon'Arch, drinks 1

Însă, înainte de distracţia din Mon’Arch, am profitat de bunul gust şi rafinamentul care predomină la Ramada. Avusesem o noapte agitată înainte de mica noastră escapadă, aşa că m-am bucurat la maximum de confortul patului. Ador paturile confortabile, cu saltele care îţi relaxează orice muşchi. Cred că la Ramada aş putea dormi non-stop, fără griji, în pernele pufoase şi camera elegantă.

Mon'Arch, fluturi & lumânare

Mon'Arch, DJ U-Gin

Dar gata cu visarea… 🙂 Să revenim la clubul nostru. Ambianţa elegantă este dominată de fluturi – cum altfel? -, aceasta şi pentru că numele vine de la cel al speciei omonime pe care o regăsim prin America de Nord. A fost o seară antrenantă, iar meritele pentru că nu am stat deloc pe scaun i se datorează lui DJ U-Gin, cel pe care îl ştiţi ca titular al pupitrului din Loft (Bucureşti).

Mon'Arch, violonist

A doua zi, dis-de-dimineaţă, în timp ce îmi savuram cafeaua pe terasă, eu încă fredonam melodiile auzite în club. Aşa că, dacă vrei un sfat prietenesc, ascultă la mine: pentru o seară perfectă, ia-ţi prietenii şi daţi o fugă la Mon’Arch!

Mon'Arch, Anne after party

Facebook Comments

Leave a Reply