Pentru mulți, aceasta este cea mai populară destinație din calendarul Grand Prix-urilor, LOCUL care trebuie văzut și amestecul de tot ceea ce Formula 1 trebuie să fie. Dar ce face ca acest principat liliputan să fie unul din cele mai bogate și cele mai strălucitoare de pe întreg mapamondul?

Grace KellyCând vii din nordul Franței, drumul spre Principat este înfiorător. Ai de depășit o sumedenie de modele Peugeot, aproape toate diesel, dar fruntea ți se descrețește atunci când autostrada trece în zona Oranje și începi să intri în așa-numita Midi. Peisajul se schimbă brusc, lucrurile par a fi mai simple, mai luminoase și mai optimiste. Englezii, așa cum remarca DH Lawrence, se simt mult mai confortabil atunci când călătoresc în Sud. Obsedant, insipidul imn englez “Abide With Me” a fost scris la Nisa, de către un preot protestant, Henry Francis Lyte, unul din miile de exilați atrași de bogăția Coastei de Azur. Chiar și Nietzsche a remarcat, într-un din pauzele de creație, că în sud sunt culori mai puternice.

Apoi, părăsești autostrada A8 Provençale și intri pe Promenade des Anglais, în Nisa, epicentrul dorințelor de-a lungul anilor pentru o mulțime de emigranți înstăriți, care nu doreau altceva decât să se bucure de liniște și soare. Nisa a devenit destinația favorită pe timpul iernii, iar “Anglais” a devenit termenul pe care francezii îl foloseau pentru “turiști”, cu mult înainte ca Stendhal să-l utilizeze. Acesta era locul unde strălucirea și pericolul își dădeau mâna.

1974, fotografia oficială a familiei princiare cu ocazia aniversării a 25 de ani de domnie a Prinţului Rainier III
1974, fotografia oficială a familiei princiare cu ocazia aniversării a 25 de ani de domnie a Prinţului Rainier III

Subit în Nisa, călătoria devine o plăcere: următorul popas este un eponim al soarelui, sexului, strălucirii și răsfățului, al mașinilor rapide și al mâncării lente. Drumurile Corniche te duc la est de Nisa și sunt trei șosele către cel mai renumit paradis al plăcerilor. Cel mai de jos drum trece pe lângă Hotel Negresco. Este un punct de reper, construit de fostul proprietar al cazinoului municipal, care i-a reunit pe marii prinți ai Europei și pe “regii” americani ai finanțelor – Rockenfeller, Vanderbilt sau Singer. Apoi treci de vechiul port din Nisa: Mount Boron, Villefranche, Beaulieu, Eze… Catalogul plăcerilor în drum spre Monte Carlo.

Monte Carlo este unul din cele mai faimoase, contradictorii și fără pereche locuri de pe mapamond. Romancierul britanic Anthony Burgess l-a descris ca fiind mini-Manhattan, cu construcțiile sale claustrofobice și lipsite de armonie pe o coastă dominată de clădiri mici. Și nu numai că este un loc caracterizat de faimă, contradicție și unicat, dar este și unul din cele mai bogate. Dacă ai bani de spălat, atunci poți găsi o mulțime de spălătorii. În perioada unui Grand Prix, textura din Monte Carlo devine și mai exagerată. Poți spune că este o gradină zoologică a celebrităților, care generează o cantitate inimaginabilă de splendoare, fragilitate, valoare, o misterioasă valoare de marcă pentru sponsori, comandanți, pisălogi, negustori ambulanți, promotori, bancheri, armatori, șeici, șmecherași. Și, bineînțeles, familia princiară, care deseori are tendința de a încuraja acest gen de amalgam.

Raliul Monte Carlo se încheie cu decernarea trofeelor de către Prinţul de Monaco. În fotografie, Prinţul Rainier şi Prinţesa Grace se pregăteau să ofere trofeele echipajului învingător Paddy Hopkirk - Henry Liddon (Mini Cooper S).
Raliul Monte Carlo se încheie cu decernarea trofeelor de către Prinţul de Monaco. În fotografie, Prinţul Rainier şi Prinţesa Grace se pregăteau să ofere trofeele echipajului învingător Paddy Hopkirk – Henry Liddon (Mini Cooper S).

Istoria și geografia au contribuit la viața romanțioasă și la ciudățeniile din Principat. Monte Carlo nu este un loc prea frumos, dar Divinitatea l-a gratulat cu tot a fost mai atrăgător. O prezentare excentrică? Raliul Monte Carlo are loc, adesea, în Franța. Așa cum Monte Carlo Country Club, complexul unde are loc Openul de tenis, este tot în Hexagon. Cândva, Monte Carlo era locul unde întâlneai pirați genovezi, englezi bolnavi de tuberculoză, pariori, mulți playboy, consilieri șmecheri. Astăzi mai găsești și prostituate din Rusia sau antreprenori din sport, care fac acest loc să fie vulgar și hipnotizant, neglijent și atrăgător, fascinant și repulsiv.

Monte Carlo este un cocktail ciudat de istorie romanțată, mercantilism cras, poezie și pericol. Acum mai bine de un secol, presa vremii scria despre Monte Carlo: “Este cel mai curat loc glamour pe care l-ați putea vedea vreodată. O procesiune non-stop de curve, pești, guvernante cu mănuși… babornițe… capitaliști bogați și grași”. Numele corect al întregului principat este Monaco, chiar dacă lumea are tendința de a-l numi simplu: Monte Carlo. De fapt, aceasta este zona din jurul Casino-ului și a Hotel de Paris. La vest de Monte Carlo este Fontvielle, acolo unde se află stadionul de fotbal pe care evoluează AS Monaco. O altă arie importantă este Condamine, cartierul de apartamente care duce până la faimoasa întindere de apă azurie din zona portului.

1973, Învingătorul cursei de Formula 1, Jackie Stewart, alături de Prinţul Rainier şi Prinţesa Grace.
1973, Învingătorul cursei de Formula 1, Jackie Stewart, alături de Prinţul Rainier şi Prinţesa Grace.

Un pirat pe numele său Francesco Grimaldi a fost fondatorul Principatului Monaco la sfârșitul secolului XIII: îmbrăcat ca preot (n.a. monk, de aici și numele Monaco), a cucerit teritoriul, iar urmașii lui încă se află al conducerea statului, păstrând un amestec de oportunism, izbândă, stil și absurditate sentimentului de lăcomie, strălucire și risc care au făcut ca Monte Carlo să fie un coctail amețitor și să atragă rezidenți.

Regretatul Ranier a fost într-atât de dibaci în păstrarea Principatului în mâinile familiei sale, încât președintele Charles de Gaulle și armatorul grec Aristotel Onassis au avut viziuni diferite ale succesiunii. Fără îndoială, Monte Carlo a avut trecutul său, dar ceea ce vedem astăzi este invenția lui Rainier, o extensie a dorinței sale, un stat de mărimea celebrului Hyde Park transformat într-o marcă de notorietate mondială, o expresie a atracție sale – se spune – pentru sex, băuturi și mașini rapide. Și, desigur, pentru bani.

Grand Prix-ul de Formula 1 din Monaco a atras starurile americane. Steve McQueen (dreapta) discută cu conaţionalul Ronnie Bucknum (Honda).
Grand Prix-ul de Formula 1 din Monaco a atras starurile americane. Steve McQueen (dreapta) discută cu conaţionalul Ronnie Bucknum (Honda).

Sexul și banii au fost, după stil și absurditate, celelalte ingrediente esențiale ale cocktailului Monte Carlo. Pe la 1763, Principatul a fost vizitat de însuși Casanova. În a doua jumătate a secolului XVIII, ziaristul scoțian James Boswell a călătorit în Corsica, acolo unde pedepsele severe pentru pierderea moralității l-au făcut să declare “mai bine execuții ocazionale decât adulteruri frecvente”. Nu același lucru se petrecea în Monte Carlo, care încuraja mai degrabă adulterul decât pedeapsa capitală. Pentru că, mai presus de orice altceva, monegascii preferau banii. Ţinutul avea un caracter de dormitor, până când familia Grimaldi a cumpărat franciza pentru jocurile de noroc. Era în 1863. După cinci ani, Principatul a avut și cale ferată, iar Monte Carlo – în accepțiunea modernă – se pregătea să-și ocupă locul în imaginația oamenilor.

Romancieri și politicieni ai secolului XIX au început să-și găsească domiciliul la Monte Carlo. Plăcerea de a se da în spectacol începea să fie o genă a localnicilor, fericiți în numele faptului că familia Grimaldi avea succes în lumea jocurilor de noroc. Cu o grandoare măreață, a luat ființă Sociéte des Bains de Mer… Înnobilarea unui viciu prin asocierea cu sportul a devenit o specialitate a monegascilor. Karl Max, după o vizită în zonă, îi scria fiicei lui: “Decorul este splendid, mult îmbunătățit de artă”. În schimb, Cehov venea la Monte Carlo numai pentru jocurile de noroc.

14 aprilie 1929, Grand Prix-ul Principatului Monaco la prima ediţie. Românul Georges Bouriano (născut George Burianu, la Brăila) a ocupat locul II cu Bugatti 35C.
14 aprilie 1929, Grand Prix-ul Principatului Monaco la prima ediţie. Românul Georges Bouriano (născut George Burianu, la Brăila) a ocupat locul II cu Bugatti 35C.

Americanii aveau să fie cei care au transformat zona dintre Hyeres și Monte Carlo într-un loc de joacă internațional. În anii ’20, pe când Coco Chanel descoperea băile de soare și le împărtășea beneficiile cu Ducele de Westminster, Cole Porter aducea două vedete din Boston, Gerald și Sarah Murphy, în Principat. Cei doi aveau să locuiască la Cap d’Antibes, alături de spirituala Dorothy Parker, cea căreia i-a fost refuzat accesul în Casino pe motiv că încălca regulile privind ținuta.

Peste doi ani, Harpo Marx avea să evite o problemă asemănătoare printr-o soluție năstrușnică: a folosit o șosetă pe post de cravată. Gerald Murphy avea să fie cel care a insistat ca Hotel du Cap din Antibes să rămână deschis și peste vară, moment care a dus la apariția turismului de lux. Vacanța este o stare permanentă în Monte Carlo.

În 1954, Grace Kelly a câştigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Georgie Elgin în "The Country Girl".
În 1954, Grace Kelly a câştigat Premiul Oscar pentru rolul principal din “The Country Girl”.

Grand Prix-ul de la Monte Carlo datează din 1929, iar în istoria întrecerii poți găsi nume precum Achille Varzi sau Tazio Nuvolari. Abia în anii ’50, cursa a început să capete ceva din reputația și splendoarea irezistibilă. Era o perioadă în care Rainier a luat o decizia care definește Monte Carlo în epoca modernă: turismul. Soarta favorizează mințile agere, iar Rainier a văzut oportunitatea în 1955: vedetă la Hollywood, Grace Kelly a vizitat Monaco în timpul Festivalului de Film de la Cannes. Kelly câștigase deja Premiul Oscar și fusese vedeta a două producții semnate de Alfred Hitchcock: “Rear window” și “Dial M for Murder”.

Detaliile precise ale afacerii nu vor fi niciodată cunoscute, dar se spune că Rainier a negociat o zestre de două milioane de dolari de la tatăl lui Grace, un afacerist cu cărămizi, care avea origini irlandeze. În urma înțelegerii, principele a obținut acordul ca actrița să pună capăt carierei și, după numai un an, prelua ultimul său rol: Alteța Sa Prințesa Grace de Monaco.

A fost un exercițiu strălucitor de management al unei mărci: Monte Carlo era privit ca fiind o stațiune mică și demodată, dar care subit a primit reputația unui oraș strălucitor. Nunta ce a avut loc în 1956 a fost unul din primele evenimente transmise în direct de noul canal Eurovision și au fost acreditați aproximativ 1.600 de reporteri. Unele surse spun că au fost mai mulți decât au acoperit Al Doilea Război Mondial.

Grace Kelly nuntăGrace Kelly a adus cu ea atât contractele de la Hollywood, cât și cele publicitare. Era foarte apropiată de Oleg Cassini – se spune că între cei doi a fost o idilă încheiată când actrița a devenit Prințesa de Monaco -, ulterior devenit creatorul ținutelor haute couture pentru Jackie Kennedy. Geanta de piele pe care o folosea la studio a devenit unul din primele “must-have” de nivel internațional. Chiar și astăzi, la peste trei decenii decesul Prințesei, cine comandă Kelly Bag la Hermès trebuie să aștepte doi ani și să se gândească la un preț de pornire de 5.000 de euro. Eșarfa pe care Grace avea obiceiul să o poarte pe cap, tot o creație semnată Hermès, a rămas și astăzi un obicei imitat.

Facebook Comments

3 thoughts on “Monaco – cursa, farmecul și Grace

    1. Mă bucur că ţi-a plăcut! Şi încercăm să ne transportăm şi în alte locuri frumoase de pe Terra. De fotografii nu ducem lipsă 🙂

Leave a Reply