Am început săptămâna alături de fetele de la Ranevents, care ne-au propus un mic dejun altfel la Gargantua d’Oro. Trebuie să recunosc cu mâna pe inimă, că nu sunt un fan al micului dejun, iar ieşirea de luni dimineaţă a fost una din acele excepţii care confirmă o regulă.

Gargantua d'Oro, mic dejunDacă este să am un exces de sinceritate, admit că deseori se întâmplă să uit să mănânc ceva de-a lungul unei zile, dar niciodată nu-mi lipseşte cafeaua neagră şi fără zahar. Da, ştiu, un obicei nesănătos. 🙂

Gargantua d'Oro, mic dejunGargantua d’Oro pare să fie locul perfect să îţi începi ziua. Încântător şi primitor, localul este locul unde poţi sta la masă şi să admiri liniştea străzii sau foşnetul frunzelor ce sunt spulberate de vânt pe aleile din parcul de vis-à-vis. Sau, dacă începi programul de lucru mai târziu, poţi să-ţi citeşti mesajele care-ţi inundă căsuţa poştală pe smartphone sau laptop.

Gargantua d'Oro, mic dejunCeea ce regăseşti în meniul Gargantua d’Oro satisface toate gusturile. Poate îţi plac ouăle şi atunci poţi gusta ouă ochiuri de prepeliţă. Dacă eşti adeptul sandwichurilor, trebuie să le încerci pe cele cu somon sau prosciuto. Eu sunt iubitoare de peşte, aşa că m-am orientat către tartine cu ton, dar am ales şi un suc de sfeclă şi măr. Ştiţi cum este: cam tot ce este sănătos nu prea are gust, dar am avut o mare surpriză pentru că sucul a fost sublim.

Gargantua d'Oro, mic dejunNe uităm la ceea ce mâncăm pentru ca vrem să avem grijă şi de siluetă, dar nu trebuie să uităm că fibrele au un rol foarte important în alimentaţie. Pentru aceasta am optat şi pentru o porţie de muesli cu fructe proaspete.

This slideshow requires JavaScript.

Împreună cu Stella (Fashion Doctor), am decis că ne vom face timp pentru noi două şi vom repeta experienţa. Tu iei micul dejun?

Mulţumesc fotografului meu de ocazie, Fashion Doctor.

Facebook Comments

One thought on “Mic dejun la Gargantua d’Oro

  1. Dragut!!! Eu iau un mic dejun cu fetele, la munca. Fie ca e vorba de un ceai cu un sandvish sau paine prajita cu unt si gem, sau poate de un fresh de portocale sau mere, am facut un obicei din asta! 🙂

Leave a Reply