Sâmbătă, 3 noiembrie, Biserica Sf. Dumitru Colentina, Bucureşti.

Pomelnicul stă sfios lângă prescură, lumânarea pâlpâindă şi zece lei împăturiţi… Preotul mi le ia din mână fără să se uite la mine, doar a mormăit ceva. Mă întorc la coliva din coşul de nuiele care sta cuminte pe podeaua bisericii. Oameni bătrâni în spatele meu se împing şi drăcuiesc de mama focului, nu pot să treacă peste colivele care aşteaptă sfioase binecuvântarea cereasca.

Aud preotul: Domnica… Aristică… Mă închin, sunt bunicii mei din pomelnic. Mintea îmi aleargă în uliţa copilăriei, Precupeţii Vechi:

 

– Domnicooooooo, vezi ce face dracu’ ăsta de fată, iar mi-a luat sculele.

– Anuşca! Ce faci fă, fată? Iar vrei să am scandal cu Aristică?

– Mamaie, îmi trebuie cleştele, trebuie să repar avionul lu’ Cătălin. (şi tacticoasă dau cu cleştele în macheta de avion a fratelui meu)

– Ptiu, i-ai stricat şi lu’ ăla “pasărea”?

– Ce pasăre, mamaie?

– Pasărea de fier, aia de zboară pe cer.

– Eee, mamaie, când o sa mă fac mare o să te duc cu pasărea aia în nori! Mă jur! (şi îmi pun mânuţa murdară pe inimă)

– Lasă, maică, că io nu vreau acolo sus, că mi-i frică şi apoi nici basma de sărbătoare nu mai am.

– Mă fac io mare şi îţi cumpăr şi basma d-aia mamaie, o sa vezi!

În spatele meu continuă forfota. O băbuţă vine lângă mine şi întreabă: “Ţi-au murit părinţii, maică?”. “Nu”, răspund eu sec. “Da’ cine?”, continuă chestionarul babei. Mă fac că nu o aud, ce să îi explic eu ei? Îmi vine să îi ţip în faţă că a murit MAMAIE şi doare al dracului de tare – şi după amar de ani – gândul că nu mai este, îmi vine să ţip la toată lumea să facă linişte. Preoţii amuţesc brusc. Ies din îmbulzeală, sar cerşetorii pe mine “Bogda’proste! Să fie primit!”

Merg spre casă cu coşul cu colivă într-o mana şi sticla de vin în cealaltă, îmi vine să le arunc cât colo, nu simt nimic sfânt, parcă lumea aceea din biserică, îmbulzeala şi drăcuielile au pângărit-o pe “Mamaia” mea. Am luat hotărârea! Niciodată nu mai am ce căuta în biserică!

Cimitirul Eternitatea – Mormântul bunicii aşteaptă bătrâneşte. Mă chinui să găsesc un loc gol unde să îi pun florile, aprind candela. “Mamaie, io nu mă mai duc la biserică în veci!” Parcă aştept să-mi răspundă. Oare ce-ar zice ea? Se aude numai foşnetul frunzelor de liliac. “Mamaie, mi-i dor, bre!”.

Şi stau în faţa crucii negre, ca un copil uitat pe uliţa mare, cu lacrimi străvezii pe obrajii îmbujoraţi de soare.

Facebook Comments

13 thoughts on “Lumea Lolei

  1. O singura intrebare sa-ti pui: lu mamaia i-ar fi placut faptul ca ai dat pomenirea la biserica? Daca raspunsul este da, lasa-te deoparte pe tine si ce simti tu fata de institutia cu pricina. E clar c-ai facut un lucru bun. Intamplarile tangentiale din jur n_au nici o legatura cu traditiile la care batranii nostri tin atat de mult 🙂
    Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe mamaia ta

  2. Mamaie tinea posturi, facea coliva, ma taraia in fiecare duminica la biserica….
    Dumnezeu sa o odihneasca!

  3. Bine ca m-ai facut sa plang…Bunica mea inca traieste dar am trait totusi scurta ta poveste…si desi foarte greu mi-am imaginat cum ar fi viata fara ea… Nici mie nu imi mai place sa merg la biserica tocmai din aceste motive.
    Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mamaia ta!

  4. Dumnezeu sa-i odihneasca….viata grea au avut ei….viata grea au avut si ai nostrii…viata grea avem si noi….si nu prea intrevad vreun bine copiilor nostri….de mamaie ce sa zic ea era nascuta pe 3 Octombrie….si am eu asa un lipici la data asta…stia sa cante…sa gateasca sangerete…sa tie suflet de alinare…sa fie mama, mamaie si soacra buna…n-avea carte prea multa …dar toti o respectau…felul de a fi…cuminte si bun…si a fost si Cupa Davis la Bucuresti…mamaie striga de foc in curte : “MITICAAAAA !!!…BAI MITICAAAA !!!…Vino ca a inceput la televizor sa joace tenisi cu Nastase…”….Dumnezeu sa-i ierte..

    1. Puiule………cred ca a fost cea mai iubita!Toti si amintesc cu drag de ea.
      Am fost la cimitir si la Tanti Mari si nenea Niki, i-am gasit cu greu, dar i-am gasit!
      Dumnezeu sa-i odihneasca!

  5. Acum am vazut postarea ta! m-ai emotionat pana la lacrimi…Si bunicii mei s-au dus,si mamaia ma tara dupa ea la biserica…
    Nu pot spune decat :Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei dragi pe care fiecare dintre noi i-am pierdut la un moment dat!
    te pup,draga mea!

  6. Si bunica mea nu mai este din toamna ,inca nu-mi vine sa cred ca nu mai este. Am citit comentariul lui Roxx si m-a apucat plansul. Imi pare rau.

    1. Irina imi pare nespus de rau pentru bunica ta!
      Pe mine m-a apuca plansul de cate ori imi citesc propriul articol.
      In ziua in care l-am scris eram tare revoltata si suparata.

Leave a Reply