Când auzi numele Luana Ibacka, gândul îţi zboară imediat spre o femeie care ştie să îmbine perfect eleganţa şi spiritul rebel, senzualitatea şi seriozitatea. Iar stilul ei este un reper, fiind deseori apreciată pentru eleganţa pe care o afişează la evenimente sau în viaţa de zi cu zi.

Luana IbackaCe mai face Luana Ibacka în ultimul timp?
Îmi place “ultimul timp”, este cel mai bun dintre toate timpurile! Simt că trăiesc o vacanţă, pentru că este mai puţin de lucru, oraşul este gol, aleg activităţile şi oamenii în care investesc orele zilei. În week-enduri merg la mare sau la munte.

Luana IbackaAi emisiune TV şi totuşi te-ai retras din lumina reflectoarelor. De ce?
Este fantastic să constat că am emisiuni de 10 ani fără oprire! Nu am pauză sau reluări. Doar două sezoane din “Fermier caut nevastă” s-au reluat acum câţiva ani. În rest produc, săptămânal, reportaje originale. În decembrie 2012 am aniversat 100 de ediţii “Cunoaşte, visează, iubeşte”, o emisiune liniştită, despre valori şi oameni în care cred. Cât despre reflectoare… am vreo opt chiar în studioul meu. Prea multă lumină devine orbitoare, aşa că gestionez cu atenţie relaţia cu “strălucirea” în exces!

Ce proiecte pregăteşti?
Îmi place să cred că nu mai durează mult şi găsesc o cale mare pentru o emisiune de talente în comunicare, exprimate intr-un talk show simplu, Luana SHOW. Emisiunea curentă, difuzată duminica la Prima TV, continuă desigur, dar evoluez spre un proiect în care puterea minţii, charisma să conducă divertismentul de acasă. Ne trebuie foarte puţin că să intrăm într-o comunicare de calitate, iar eu am crezut dintotdeauna în televiziune şi mass-media. În paralel, mă pregătesc să devin un trainer şi un speaker din ce în ce mai competent, pentru a răspunde cu uşurinţă noilor tendinţe prin care companiile îşi motivează angajaţii şi prin care adulţii îi orientează pe cei mici spre adevărata cunoaştere.

Luana IbackaCum este să fii “single mom”?
Orice femeie este proiectată să fie şi “single mom”. Mereu le-am avut pe toate, sunt obişnuită să trăiesc pe picioarele mele, iar datoriile de mamă m-au înnobilat, dar m-au şi trezit la realităţile comune ale vieţii.

Care a fost cel mai frumos moment al carierei? Dar cel mai dificil?
Anual sunt momente grele. În ultimul timp… lunar! Dar este ca un joc. Mă provoacă să fiu în horă, nu în afara ei.

Deseori eşti privită ca un reper al eleganţei. Cum reuşeşti?
Mă bucur să constat că sunt un “reper”. Sunt şi elegantă, şi rebelă, îmi place să fiu şi senzuală, şi serioasă. Aleg “să mănânc” zilnic toate gusturile şi toate culorile, dacă mă înţelegi… 🙂 Întotdeauna este o linie foarte subţire între un gust şi altul. Cât despre Luana Ibackaamestecuri, nu mai spun ce pot genera! Cred că este important să ţii propria viaţă în control şi atunci exprimi “esenţa” ta, felul în care poţi fi unic (chiar şi prin felul în care arăţi). Astfel poţi fi perceput ca “elegant”, frumos sau cu atitudine, dar – de fapt – eşti doar TU!

Ce ritualuri de înfrumuseţare ai?
Mă apuca aşa, câte un sezon în care investesc şi în acest plan, în rest este doar puterea gândului. Mă “înfrumuseţez” crezând despre mine că sunt perfectă, exact aşa cum sunt. 🙂

Regreţi vreo decizie majoră din viaţă?
Nu, mereu am gândit într-un fel legat de vârstă, context, acţiune, persoană. Apoi am gândit în alt fel. Mereu a fost cu pasiune şi iubire. Deci, fără regrete…

Poţi reuşi în media fără să-ţi clădeşti o imagine “fată rea”?
Normal! Cu o singura condiţie: să crezi că poţi reuşi!

Luana IbackaTe ocupi singură de imaginea ta sau lucrezi cu un specialist în PR?
Am, desigur, PR-ul meu de la Prima TV, de când am emisiuni aici. Recent, colaborez şi cu un PR extern, cu care vom deveni mai vizibili curând…

Dacă ai pleca în vacanţă pe o insulă pustie, care ar fi cele trei lucruri de care nu te-ai lipsi?
Pustiul nu mă atrage deloc. Insulele, nici atât. Aş sta un week-end cu iubitul meu oriunde, fără nimic, doar noi doi…

Şi de ce anume ai vrea să scapi/auzi pe timpul vacanţei…
În orice clipă aş vrea să nu mai aud oamenii care se plâng, care se văicăresc şi care îi judecă pe ceilalţi. Este starea care generează suferinţă.

Facebook Comments

One thought on “Luana Ibacka: «Aleg “să mănânc” zilnic toate gusturile şi toate culorile»

Leave a Reply