Chiar dacă este urmează sărbătorile de iarnă – implicit şi zile de vacanţă -, tenul nostru merită o îngrijire corespunzătoare. Pentru a ne fi mai uşor cu ritualul nostru de înfrumuseţare, Cosmetic Plant lansează, în cea de-a şaptea căsuţă Lola’s Advent Calendar, provocarea LiftUp.

Draga mea, ce spui de un cocktail pentru frumuseţea tenului tău? Nu, nu cocktailul acela pe care îl savurezi vara, ci unul de lifting. Că ne place sau nu, odată cu trecerea anilor trebuie să acordăm mai multă atenţie îngrijirii. Timpul trece implacabil, gravitaţia acţionează continuu, iar efectele lor sunt neiertătoare. Tenul îşi pierde din elasticitate, fermitate, strălucire… Însă, în laboratoarele Cosmetic Plant, specialiştii au pregătit cocktailul perfect: LiftUp.

Dintotdeauna am recomandat să nu faci rabat la calitate atunci când este vorba de îngrijirea ta. Răsfaţă-te cu cele mai bune produse antiaging, iar LiftUp este chiar aşa. Gândit şi creat pentru femeile tot mai exigente cu ceea ce folosesc pentru ritualul de îngrijire. Iar acidul hialuronic, extractul de magnolie şi LIFTONIN-XPRESS fac minuni. Dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-l pe Hartung. 😊

Iar notorietatea gamei LiftUp a trecut de graniţe, fiind vedeta standului Cosmetic Plant la Cosmoprof Bologna. Târgul din oraşul italian reprezintă pentru industria beauty cam ce înseamnă Oscarurile pentru cea a filmului. Iar calitatea gamei a fost recunoscută la nivel internaţional: German Beauty Award în 2016 şi Gold Award la Monde Selection 2017. E, acum spune-mi că nu ţi-ai dori să încerci toată gama? Aceasta în caz că nu ai făcut-o deja.

Dacă baţi la uşa celei de-a şaptea căsuţe din Lola’s Advent Calendar, parolele de acces sunt:

  • Share (public) al articolului însoţit de hashtagul #LolasAdventCalendar.
  • Lasă-mi un comentariu cu linkul share-ului şi linkul produsului Cosmetic Plant preferat (linkul să fie de pe site-ul cosmeticplant.ro).

Lista de înscrieri se încheie la finalul zilei de 7 decembrie (ora 24.00), iar câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi şi va fi anunţat în articolul următor despre #LolasAdventCalendar. Fiţi pe fază şi revendicaţi premiul în 48 de ore – altfel, va fi acordat următoarei persoane din tragerea la sorţi.

PS: Nu uitaţi hashtagul #LolasAdventCalendar pentru a vă putea găsi, iar înscrierea să fie validă.

PS2: Câştigătoarea zilei a şasea este Gina Popa (tragere la sorţi). O rog pe câştigătoarea să-mi lase, în termen de 48 de ore, un mesaj privat pe pagina Lola’s Box cu datele de contact (nume complet, adresă poştală şi număr de telefon).

Facebook Comments

11 thoughts on “ÎNCHEIAT/#LolasAdventCalendar, ziua 7: LiftUp de sărbători cu Cosmetic Plant

Leave a Reply