Toată lumea are secrete. Mai mici sau mai mari. Unele trebuie păstrate pe vecie, altele merită să fie dezvăluite. Iar Eisenberg are nu unul, ci 12 secrete parfumate, reunite în colecţia Les Orientaux Latins. Şase secrete pentru femei, şase pentru bărbaţi, unul mai atractiv decât altul.

Create de José Eisenberg şi fiul său, Edmond, parfumurile Les Orientaux Latins au un obiectiv clar. Pe care, fără să vrei, îl duci la îndeplinire: să te poarte printre amintiri, mai noi sau mai vechi. Ar fi greu de descris fiecare în parte, dar vreau să vă spun că sunt… sublime. Aproape că nu ştii pe care ai vrea să-l porţi, fiecare vine cu arome imprevizibile şi complexe. Dar, dacă aveţi curiozitatea, nu trebuie decât să intraţi într-una din parfumeriile Douglas şi vă veţi lăsa cu greu înduplecate să părăsiţi colţul Eisenberg.

Când vorbim de arta parfumeriei, gândul ne poartă imediat spre două culturi ridicate la rang de artă. Pe de-o parte, în Les Orientaux Latins regăsim discreţia sofisticată şi rafinată a tradiţiei florale franceze. Echilibrul se datorează puterii şi opulenţei culturii orientale, o sursă de inspiraţie în care condimentele, lemnul, răşinile şi balsamurile evocă tradiţii culinare şi metode de parfumare.

Graţie comerţului, Occidentul şi Orientul şi-au dat întâlnire şi dezvăluie acel “savoire-faire” ajuns la nivel de artă. Începând cu Evul Mediu şi până în perioada Renaşterii – definitorie pentru activitatea creativă a lui José Eisenberg -, tradiţiile au evoluat. Fascinaţi de arta parfumurilor, europenii au început să compună arome mai uşoare şi mai proaspete. Nota florală subtilă era cea dominantă, fiind foarte diferită de ceea ce propuneau parfumurile grele din Orient.

Grădinile orientale sau aerul nopţilor înstelate ale Parisului? Greu de ales. Şi totuşi, cele 12 secrete se dezvăluie în ape de parfum pentru ea şi pentru el, în care semnătura olfactivă te poartă într-o lume secretă. Pătrunzi în Les Orientaux Latins, o colecţie de parfumuri luxoase, pline de mesaje şi simboluri care le fac unice şi preţioase.

 

Les Orientaux Latins pentru femei

  • Secret I: Rose Talisman – poartă către o poveste orientală minunată unde trandafirul te duce spre dunele Saharei.
  • Secret II: Jardin des Sens – visează cu ochii deschişi în inima unei grădini luxuriante mediteraneene, în care mirosuri încântătoare trezesc simţurile.
  • Secret III: Voile de Chypre – la intersecţia dintre două lumi, acest parfum pur şi feminin emană căldură şi răcoare, dansând între lumină şi întuneric.

  • Secret IV: Rituel d’Orient – o căutare a simţurilor care îşi ia unicitatea din splendorile Orientului. Parfumul exprimă dorinţa de a fi altfel şi feminină.
  • Secret V: Ambre d’Orient – în spatele aparenţei delicate, acest nectar oriental, plin de mister, ascunde o fascinantă putere de seducţie. O esenţă rar, caldă şi generoasă, care invită la senzualitate şi derutează simţurile.
  • Secret VI: Cuir d’Orient – pielea este un tribut adus primilor producători de mănuşi parfumuri. Un material nobil şi versatil, care intensifică senzualitatea vanitoasă a femeilor.

Les Orientaux Latins pentru bărbaţi

  • Secret I: Palissandre Noir – ca o noapte aprinsă, rupe tăcerea şi explorează promisiunile bărbatului evaziv şi rebel.
  • Secret II: Bois Précieux – caracterul său unic şi subtil exprimă miile de secrete ale bărbaţilor şi răsună ca un simbol al eternităţii.
  • Secret III: Patchouli Noble – legenda prinde viaţă atunci când, în jurul ingredientului oriental mitic, înfloreşte o mireasmă intimă şi atractivă.

  • Secret IV: Rituel d’Orient – parfumul este o călătorie olfactivă în Orient, o aventură care escaladează o spirală de emoţii şi amintiri.
  • Secret V: Ambre d’Orient – un opus enigmatic, în care şarmul nonşalant al chihlimbarului transmite gentileţea seducţiei masculine.
  • Secret VI: Cuir d’Orient – creat pentru a fermeca, este construit pe notele cutezătoare şi unice ale pielii. Cu un caracter puternic şi nonşalant, îmbracă bărbatul seducător.

Secretul meu este Jardin des Sens. Pe voi vă las să porniţi în călătoria olfactivă Les Orientaux Latins şi să vă descoperiţi propriul secret.

Facebook Comments

Leave a Reply