Eu sunt o mare cafegioaică: Pur şi simplu iubesc cafeaua şi nu numai pentru faptul că îmi dă un impuls în dimineţile somnoroase, ci şi pentru gustul ei. Uneori, beau cafea din plăcere, alteori ies cu prietenele la cafea. Dacă ieşi prin centrul Capitalei şi vrei o cafea însoţită de poveşti fabuloase, îţi recomand Leonard Caffe.

Când am drumuri prin oraş, deseori mă opresc pentru o cafea pe fugă. Dar, de cele mai multe ori, îmi plac locurile în care cafeaua vine însoţită de poveşti cu tâlc. Aşa că am descoperit un nou loc aşa cum îmi place mie: Leonard Caffe, la Hanu lui Manuc. Acolo, încă de la intrare, te întâmpină acel aer al anilor interbelici, iar întregul design al cafenelei este unul cu iz din anii de glorie ai Micului Paris.

Leonard Caffe, ambianţă

Pentru mine una, care am copilărit pe Splaiul Unirii şi am văzut cum a evoluat Centrul Vechi – de la podul de lemn de peste Dâmboviţa până la conglomeratul de restaurante de azi -, este ca o întoarcere în trecut, în casele vecinilor de atunci. Localul este decorat cu obiectele personale şi de colecţie ale lui Mihail Florescu, fondatorul Leonard Caffe.

Leonard Caffe, acolo unde găseşti peste 25 de tipuri de cafea

Mihail Florescu

Când treci pragul cafenelei, vei avea impresia că eşti la bursa. Pe rafturi găseşti peste 25 de tipuri de cafea, din tot atâtea ţări, iar acest lucru i-a permis lui Mihail Florescu să se dezvolte şi să se reinventeze. “În prezent, în ţară există circa 30 de magazine, care sunt în gestiunea unor oameni care au crezut în cafeaua noastră şi au văzut că produsele sunt altfel decât ceea ce se găseşte în supermarketuri. Sunt singurul din România care exportă cafea în SUA, în Italia şi în Republica Moldova. Cafeaua Leonard Caffe este foarte apreciată peste hotare, iar mulţi au învăţat să spună şi sloganul: «Cea mai bună cafea, pe onoarea mea!», mai spune fondatorul brandului Leonard Caffe.

Leonard Caffe, ambianţă

Leonard Caffe, ambianţă

În cafenea am văzut Cafeaua Bunicii, un omagiu adus mamei domnului Florescu, cea care îşi dorea o cafea cu năut. Cei mai tineri dintre voi vă veţi întreba cum este acel sortiment. Însă, cei care au apucat vremurile dinainte de ’89 – vă amintiţi cum era, nu? – vă pot povesti mai multe. Întrebaţi-i din pură curiozitate.

Cafeaua Vampirului

Cafeaua Vampirului & Vinul Vampirului

Pe lângă Cafeaua Bunicii trebuie să vă amintesc şi de Cafeaua Vampirului, care are arome de scorţişoară şi ardei iute – sortimentul a prins foarte bine pe tărâmul american. Eu ador scorţişoara, dar nu ştiu cât de bine mă voi “înţelege” cu ardeiul iute. Nu am încercat-o încă, dar promit să o testez cât de curând şi să vă spun dacă am simţit iuţeala în ea sau doar o aromă subtilă.

Aşadar… Dacă paşii îţi vor fi călăuziţi spre Centrul Vechi, nu ocoli cafeneaua. Este un loc unde păşeşti în alte timpuri, mai tihnite, unde vei putea să îţi savurezi cafeaua în linişte, în timp ce admiri obiectele din colecţia personală Mihail Florescu, şi unde vei simţi adevărata mireasmă de altă dată a cafelei prăjite.

Facebook Comments

Leave a Reply