Te-ai întrebat vreodată care este originea termenului spa? Sanitas Per Aquam (SPA), adică “Sănătate prin apă” – celebra exclamaţie a împăratului roman Nero făcea referire la beneficiile pentru sănătate pe care le poţi obţine prin intermediul apei. Spa a devenit un cuvânt generic atunci când ne referim la relaxare: masaj, fitness, sauna, băi cu apă termală, sport, iar termenul a virat mai degrabă către remediile externe decât cele interne.

Spa Hotel AquaDar ce înseamnă spa în zilele noastre? Aproape orice terapie care are darul de a ne reface mintea şi trupul, de a ne reda tonusul şi pofta de viaţă. Poate fi hidroterapie, kinetoterapie, fitoterapie, nutriţie sau meditaţie. Dacă toate acestea nu vă sunt suficiente, atunci mai putem adăuga baia turcească, sauna, cromoterapia sau gimnastica.

Oricare dintre aceste practici am alege, filosofia spa se învârte în jurul a patru elemente: apa, aerul, pământul, focul. Mai mult, nu puţini sunt medicii terapeuţi care consideră că spa este un mod de viaţă. Stres, oboseală, dureri musculare, insomnii, depresii, lipsa de energie, migrene, anxietate, lipsa fermităţii pielii sunt numai câteva din neajunsurile pe care le putem combate cu succes cu ajutorul spa.

Thermal Spa & Aquapark Hotel RestaurantDacă vrei să te bucuri de o vacanţă în această vară şi să îmbini concediul cu o porţie consistentă de tratamente spa, atunci poţi lua calea spre vestul ţării. În Crişana, la numai patru kilometri de Oradea, vei descoperi o oază de binefacere, cu cap compas la Hotel Aqua, în staţiunea Băile 1 Mai. Cunoscută de-a lungul timpului sub numele Băile Episcopiei, staţiunea este renumită datorită apelor minerale şi nămolului extras din lacul aflat în localitate.

Complexul Aqua (3 stele) beneficiază de 50 de locuri de cazare (patru apartamente şi 20 de camere duble), fiind locul ideal unde puteţi merge şi într-o excursie cu un grup de prieteni. Sala de gimnastică, piscina interioară cu jacuzzi, aquagym sau aparatele de fitness îţi stau oricând la dispoziţie, motiv pentru care poţi să-ţi urmezi programul de întreţinere fizică şi în vacanţă. Doar imaginea contează, nu?

Thermal Spa & Aquapark Hotel Restaurant, terasăRăsfăţul poate continua cu băi de plante relaxante şi terapeutice (pentru un aspect mai plăcut al pielii, pentru relaxare şi fortificare), o baie turcească, saună, cromoterapie, duşuri emoţionale (tropical aromat sau cu ceaţă rece) şi/sau masaj terapeutic, de relaxare ori reflexogen. Nici nu ai simţi când ar trece sejurul şi cu siguranţă vei dori să te întorci la Hotel Aqua.

Ce zici, te-am convins? Merită să încerci, nu ai avea nimic de pierdut. Iar dacă mai vrei şi alte ponturi pentru escapade de vacanţă, încearcă Enciclopedia călătorului independent.

Facebook Comments

2 thoughts on “Invitaţie la SPA

Leave a Reply