Cele care mă cunoaşteţi ştiţi că am aproape 40 de ani, la vârsta asta începi să te confrunţi cu diverse probleme şi, bineînţeles, încerci să le găseşti o rezolvare. De ceva timp am văzut că genele mele nu mai erau ce au fost, oricât mă chinuiam să le dau cu rimel. Mă uitam la mine şi vedeam mereu o privire plictisită şi parcă lipsită de viaţă.

A doua zi
A doua zi

După părerea mea, genele şi sprâncenele sunt foarte importante pentru fizionomie. Chiar dacă ai trăsături frumoase, tot ochii sunt cei care spun cele mai multe lucruri. Am încercat genele false, dar arătam ca o “pitzi” bătrână ieşită la produs. 🙂 Am încercat vopseaua de gene, dar nu ţine mai mult de o săptămână (cel puţin pe genele mele). Până când… Amica mea a început să mă piseze că vrea extensii de gene şi instantaneu mi s-a aprins beculeţul. Am început să mă uit la preţurile de la diferite saloane, la păreri şamd, dar, fiind vorba de genele mele şi ochii mei, nu am avut încredere să mă programez undeva, mă gândeam “dacă îmi bagă lipici în ochi”, “dacă o să arate pitzi-style”, “daca…” şi “daca…”.

Într-o bună zi cu soare, în “surfingul” meu pe FB, observ că Mirela Niculai MUA este autorizată să facă această procedură. Wow, găsisem soluţia! În ea aveam încredere şi pentru faptul că o cunosc personal, am văzut că este o tipă dintr-o bucată, cu care poţi discuta ce-ţi doreşti şi te poate îndruma corect. Zis şi făcut, am stabilit o programare. Pe ultima sută de metri începusem să mă gândesc la tot felul de tâmpenii, gen “dacă mă pune pe scaun să stau cu capul în jos, am încurcat-o” (nu pot face acest lucru din cauza operaţiei la gât) şi alţi “pitici” de-ai mei. Am avut marea surpriză să constat că are o cameră special amenajată, un mic beauty salon.

A treia zi
A treia zi

Înainte de a începe, Mirela m-a întrebat ce fel de gene vreau, i-am spus că vreau ceva normal şi decent, ca să nu aibă aspect de gene false. S-a uitat să vadă “materialul clientului” şi mi-a arătat ce mi se potriveşte ca lungime, grosime şi curbură. Mi-a spus că se foloseşte un adeziv special şi că lucrează doar cu produse Xtreme Lashes. By the way, cine mai spune că prăjiturile vegane sunt “naşpa” îl bat: la Mirela am mâncat o felie de chec vegan demenţială.

M-am aşezat confortabil şi a început procedura de curăţare a ochilor şi a genelor de impurităţi, apoi mi-a aplicat sub ochi o bandă specială cu hidratant şi a început munca de Sisif, zic eu. Pentru aşa ceva îţi trebuie răbdare, nu glumă – genele fir cu fir se aplică doar pe genele mature şi, în funcţie de genele tale, pot fi între 80 şi 100 de fire. În plus, trebuie să fie atentă ca genele să nu se lipească între ele pentru că genele tale se deteriorează şi cad. Mi-a explicat că sunt mai multe feluri de adeziv, dar ea preferă unul de calitate pentru a proteja genele clientei. Adezivul trebuie schimbat la fiecare 15 minute pentru a nu se usca. Pentru mine a fost foarte relaxant să stau şi cineva să mă bibilească, mai că nu am şi adormit spre final pentru că pur şi simplu nu am simţit nici un disconfort. Nu pot să vă spun cât a durat pentru că mă simţeam prea bine ca să stau să mă gândesc la asta. Ce mai, eram ca o mâţă în butoiul cu peşte!

Procedura s-a terminat şi a venit testul oglinzii. 🙂 Când am deschis ochii, am rămas uimită să constat că nu îmi simţeam genele încărcate sau lipicioase, pur şi simplu nu simţeam nimic dubios. Genele mele arătau foarte natural, aşa cum i-am cerut. În poze vedeţi diferenţa clară.

Înainte să plec mi-a spus:

  • să nu ud genele în primele 48 de ore (adezivul are nevoie de 48 de ore pentru a se întări complet);
  • să evit demachiantul care conţine ulei;
  • să nu mă machiez 48 de ore;
  • să nu frec genele.
Before & after
copyright: fb.com/MirelaNiculaiMakeup

Mi-a dat şi o periuţă pentru gene, pentru a le peria în fiecare dimineaţă. Şi m-a invitat la întreţinere peste trei săptămâni, dacă îmi place cum a ieşit. Dacă îmi place? Ador că am genuţe frumoase şi în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, le admir. Parcă sunt rimelată la orice ora din zi şi din noapte şi numai am privirea aceea plictisita şi rece.

Pe Mirela o găsiţi aici şi credeţi-mă pe cuvânt că preţurile sunt foarte rezonabile. La saloane se cere de 2-3 ori mai mult pentru aceeaşi procedură şi uneori mai ai şi surprize cu gene lipite şi alte “minunăţii”. O lună m-am documentat temeinic din “bad stories”. 🙂

Dacă vreţi să faceţi o încercare, Mirela are în desfăşurare un concurs pe pagina de Facebook. Poţi câştiga o şedinţă gratuită pentru extensii, termenul-limită de înscriere este 11 februarie.

Facebook Comments

3 thoughts on “I’m happy: am extensii de gene!

Leave a Reply