Vara, pielea şi părul au de suferit din diferite motive: soare, vânt, temperaturi foarte mari. Aşa că, ritualul de îngrijire trebuie să includă ceva pentru rehidratare. Iar pentru acest sezon estival Dr Organic propune gama Virgin Coconut Oil.

Datorită mângâierii razelor de soare, vara debordăm – mai mult ca niciodată – de energie, voie bună, iar pielea noastră se bronzează. Şi totuşi, excesul de expunere la soare, în combinaţie cu palele de vânt, poate dăuna părului şi pielii. Pentru ca acestea să nu se usuce, în ritualul nostru zilnic de îngrijire trebuie să includem şi o hidratare constantă.

Foarte hrănitor şi bogat în fibre, vitamine şi minerale, uleiul de cocos este clasificat ca “aliment funcţional”. De ce este considerat atât de benefic? Dincolo de conţinutul său nutriţional, uleiul de cocos are numeroase beneficii pentru sănătate:

  • previne apariţia ridurilor;
  • contribuie la restabilirea hidratării, a fermităţii şi a tonusului pielii;
  • acţionează ca balsam asupra firelor de păr, pe care le hrăneşte în profunzime şi le stimulează creşterea.

Inspirat de calităţile uleiului de cocos, Dr Organic a formulat Virgin Coconut Oil. Gama conţine produse îmbogăţite cu un cocktail tropical de uleiuri organice, trigliceride şi extracte de fructe. Simţurile sunt încântate, iar piele şi părul se bucură de răsfăţ maxim. Cu parfum exotic şi formulă uşoară care se absoarbe rapid, produsele sunt ideale pentru hidratarea şi catifelarea corpului de-a lungul verii.

În funcţie de nevoie şi de preferinţe, portofoliul Virgin Coconut Oil de la Dr Organic include:

  • SOUFFLÉ PENTRU CORP – cremă cu aromă exotică şi formulă foarte delicată ce hrăneşte pielea şi o catifelează.
  • DEODORANT – extrem de delicat, dar foarte eficient; are formulă lichidă bogată, care oferă îngrijire şi prospeţime pielii sensibile.
  • BALSAM PENTRU BUZE – pe bază de ulei de cocos şi unt de shea, ulei de jojoba, ceară de albine şi vitamina E, hidratează şi protejează buzele uscate.

  • CREMĂ PENTRU MÂINI ŞI UNGHII – datorită formulei cu absorbţie rapidă, restabileşte frumuseţea mâinilor şi a unghiilor.

  • ULEI PENTRU CORP – potrivit pentru îngrijirea întregului corp (piele, păr şi unghii), hidratează în profunzime ţesuturile, fiind ideal pentru utilizare zilnică.

Aş vrea să vă mai spun câte ceva despre Dr Organic, dar mă aşteaptă uleiul pentru corp cu ulei virgin de cocos şi monoï. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu nu mă simt bine dacă nu-mi hidratez bine pielea. Formula este organică, fără compuşi chimici precum parabeni, ftalaţi şi altele. A, să nu uit: gama o găsiţi în farmaciile Sensiblu.

Facebook Comments

Leave a Reply