Americanilor le place să o considere invenţia lor, dar Halloween – asemenea multor alte chestii – îşi are originile de cealaltă parte a Atlanticului, pe la irlandezi şi scoţieni, care astfel sărbătoareau ajunul “All Saints’ Day”. Noi nu ştim de Halloween decât de vreo două decenii, dar firi petrecăreţe cum suntem ne place mai mult decât celor care au înfiinţat-o.

Pentru prima dată, cuvântul Halloween a fost utilizat în secolul XVI şi reprezintă varianta scoţiană a expresiei “All Hallows’ Even”, adică seara dinaintea Zilei tuturor sfinţilor. Pe alte meleaguri este cunoscut şi ca festivalul morţilor, fiind sărbătorit între 29 octombrie şi 1 noiembrie, perioadă în care cei decedaţi reveneau pe tărâmul viilor pentru a le distruge recoltele. Chiar dacă sintagma «All Hallows’» exista şi în limba engleză veche, “all hallows’ even” a fost folosit pentru prima dată abia pe la 1556.

Deşi cuvântul Halloween este unul creştin, originile sărbătorii par a se pierde în negura vremii, pe timpul păgânilor. Unii folclorişti au descoperit că rădăcinile sale sunt în sărbătoarea romană Pomona, care era închinată zeiţei fructelor şi seminţelor, sau în festivalul morţilor, cunoscut drept Parentalia, care însemna un fel de final al verii. Era perioada când se încheia recoltatul – Samhain în cultura celtică – şi începea iarna, ceea ce în acea perioadă era considerată jumătatea întunecată a anului.

În sărbătoarea sufletelor trecute în nefiinţă îşi are originile şi tradiţia costumării. Cei vii alegeau ţinute care mai de care mai ciudate pentru a putea fi deosebiţi de fantomele şi zâne. Secolul XIX avea să fie cel care a adus o altă tradiţie legată de Halloween, cea prin care copiii umblă din casă în casă şi sunt trataţi cu dulciuri, gest prin care gazda speră să aibă parte belşug în căminul său în anul ce vine. Rădăcini celtice are şi sculptatul dovlecilor şi transformarea lor în lanterne, care aveau darul de a lumina drumul în noaptea de Samhain – în plus, reprezentau spiritele şi/sau îl apărau pe deţinător de ele.

Din perioada antică, atunci când romanii au ocupat teritoriile celţilor, există şi tradiţia jocurilor în care oamenii se scufundă după mere, pentru că acest fruct era simbolul zeiţei Pomona. Halloween avea să fie menţionat şi de marele William Shakespeare, în comedia “The Two Gentleman in Verona”, când Speed îşi acuză stăpânul că “se vaită şi plânge ca un milog la Hallowmas”.

După cum ştim, Halloween este asociat adesea cu America de Nord. La finalul secolului XVIII şi începutul secolului XIX, almanahurile din Lumea Nouă nu pomeneau nimic de sărbătoare, ba chiar era o opoziţie acerbă faţă de aceasta din parte puritanilor din New England. Abia după marea imigraţie a irlandezilor şi scoţienilor – secolul XIX -, Halloween şi-a intrat în drepturi în America de Nord. După 1900, ajunsese să fie sărbătorită de la Atlantic până la Pacific, indiferent de originile sociale, rasiale sau religioase.

Şi simbolurile au evoluat de-a lungul timpului. Dacă acum asociem Halloween cu dovlecii, la început se foloseau napi, dar care erau mai mici şi mai tari, ceea ce îngreuna scobitul. Şi personajele care aveau să-i sperie pe cei slabi de înger au evoluat în timp. La început nu erau decât sperietorile de ciori din lanurile de porumb şi alte grâne, pentru ca apoi să intre în scenă şi nume mai cunoscute precum Frankenstein sau – se putea fără el? – Dracula.

De la Halloween nu puteau lipsi jocurile şi activităţile tematice. Una dintre acestea era prezicerea cu ajutorul cojii unui măr. Aceasta se tăia într-o singură fâşie şi era aruncată de femeile nemăritate peste umăr. Legenda spune că respectiva coajă forma, la aterizare, iniţiala numelui viitorului pretendent. Asemănătoare era şi tradiţia oglinzii. În noaptea de Halloween, cele dornice de măritiş se priveau în oglindă, într-o cameră întunecată, iar alături de ele apărea figura viitorului soţ. Dacă imaginea era înlocuită de un craniu, se spunea că respectiva va muri nemăritată.

Şi oare se putea o sărbătoare fără mâncare? Ei bine, nici Halloween nu face notă discordantă. Mere, porumb sau dovleac caramelizate, bomboane sub formă de cranii, dovleci, lilieci, viermi, plăcintă sau pâine cu dovleac, seminţe de bostan, porumb copt. V-am făcut poftă?

Happy Halloween!

 

Facebook Comments

6 thoughts on “Halloween, din antichitate în zilele noastre

  1. Interesante informatiile !
    Eu nu tin si nu sunt impresionata de sarbatorile astea in general, nu pentru c-ar fi importante sau …chiar nu conteaza.Ma las dusa de val, ma bucur cand vad decoratiile in magazinele nemtesti (aici parca-i Craciunul asa-s de indolgati si-n magazine zilnic e inghesuiala ) . Dar n-o sa defilez in veci imbracata in vrajitoare pe vreo strada din oras :)))

    1. Eu cu baietii mei scobim dovleacul in fiecare an :).A devenit traditie,un fel de timp de calitate petrecut impreuna.Cel mic (4 ani) asteapta sa vina “vlajitoarele” si sa prinda viata dovleacul :)))))))

  2. Excelenta postarea ta, tocmai acum ma informam si eu pentru postarea de maine, dar a mea nu e atat de complexa. 🙂
    Felicitari! :):*

Leave a Reply