Un mit este o povestire fabuloasă, cu personaje imaginare din mitologie. Şi totuşi, Mythic Oil, trecut prin mâinile specialiştilor L’Oreal Professionnel, ne demonstrează că un mit poate deveni realitate.

Uneori, pentru şi mai multă frumuseţe, nu avem nevoie de prea multe. O picătură de ulei poate fi mai mult decât suficientă pentru ca părul nostru să fie şi mai strălucitor, să arate mai bine, să fie “cel mai cel”. Mythic Oil este secretul pe care în această vară ni l-au dezvăluit profesioniştii L’Oreal Professionnel. Cu amestecuri personalizate de uleiuri preţioase, cu produse de îngrijire a părului pe bază de uleiuri active naturale. Cu doar câteva picături, magia este dezvăluită, iar părul este hrănit intens, devine mai suplu şi radiază de sănătate.

Relansată şi completată, gama vine cu o formulă nouă, în care uleiurile active naturale au o concentraţie mai mare cu până la 10%. Două gesturi ale frumuseţii antice au reprezentat sursa de inspiraţie a produselor. Tradiţiile egiptene se bazau pe uleiuri esenţiale pentru un păr normal şi fin. De la mii de kilometri depărtare, din tradiţiile indiene, vin uleiurile preţioase pentru un păr gros.

Mythic Oil şampon pentru păr gros

Şampon Mythic Oil pentru păr gros

Inspirat de uleiurile indiene tradiţionale, şamponul este îmbogăţit cu ulei de argan şi extract de smirnă. Curăţă delicat şi netezeşte părul gros, care este hrănit, devenind mătăsos, flexibil şi strălucitor. Preţ recomandat: 67 lei (250 ml).

Mythic Oil mască pentru păr gros

Mască Mythic Oil pentru păr gros

Fiind concentrată în ulei de argan şi extract de smirnă, această mască disciplinează părul dezordonat şi îl hrăneşte imediat. Textura părului este vizibil îmbunătăţită, oferindu-i flexibilitate şi strălucire. Preţ recomandat: 92 lei (200 ml).

Şampon Mythic Oil pentru păr normal şi fin

Inspirat de uleiurile tradiţionale folosite de reginele egiptene, şamponul este îmbogăţit cu ulei esenţial de ghimbir şi extract din flori de osmanthus. Produsul curăţă perfect şi revitalizează părul normal şi fin, oferind un aspect sănătos și uşor la atingere. Textura părului este îmbunătăţită şi flexibilă. Preţ recomandat: 67 lei (250 ml).

Spray Leave-In Mythic Oil pentru descurcarea părului normal şi fin

De aceeaşi inspiraţie egipteană, sprayul Leave-in este îmbogăţit cu ulei esenţial de ghimbir şi extract din flori de osmanthus. Are misiunea de a descurca părul, facilitând pieptănarea părului umed. Preţ recomandat: 75 lei (150 ml).

Mythic Oil cremă universală

Cremă Mythic Oil universală

Fiind concentrată în ulei de argan şi îmbogăţită cu ulei din sâmburi de migdale, textura cremoasă alunecă pe păr şi oferă o senzaţie de păr hrănit în profunzime, netezind fibra capilară. Crema oferă până la 96 de ore de control al volumului. Preţ recomandat: 75 lei (150 ml).

Este un produs 3-în-1, putând fi folosit:

  • înainte de şampon sau ca balsam – aplicaţi, cât o castană, crema pe trei secțiuni de păr umed înainte sau după şamponare, apoi clătiţi;
  • sub formă de cremă cu protecţie termică – se aplică pe părul umed, fără clătire.

Mythic Oil ulei & ulei strălucitor

Ulei Mythic Oil

Versatil şi hrănitor, este un amestec de uleiuri preţioase – de avocado şi sâmburi de struguri – ce conferă părului o strălucire fără precedent. Facilitează coafatul, oferă părului supleţe şi protecţie antielectrizare de lungă durată. Textura acestui ulei nu încarcă şi previne despicarea vârfurilor. Preţ recomandat: 110 lei (100 ml).

Ulei strălucitor Mythic Oil

Formula conţine ulei esenţial de magnolie şi creează un efect de strălucire atât pe corp, cât şi pe lungimea firului de păr. După aplicarea pe piele, se masează uşor pentru a o lăsa catifelată, iar cu ajutorul degetelor se aplică pe vârfuri, eliberând o aromă proaspătă şi senzuală. Nu îngraşă părul şi se curăţă uşor. Preţ recomandat: 110 lei (100 ml).

Dacă ar fi să concluzionez, femeia Mythic Oil este sofisticată, încrezătoare şi fermecătoare, care îşi doreşte un look elegant şi perfect. Iar cu gamă de completă îşi îndeplineşte aceste dorinţe, în timp ce face şi o călătorie senzorială, de-a lungul căreia simţurile sunt răsfăţate.

Facebook Comments

Leave a Reply