Pasiunea pentru cooking m-a dus la Festivalul blogurilor şi vinurilor, aflat la prima ediţie, iar talentul meu mi-a adus nu doar participarea, ci şi un premiu. Cu alte cuvinte: veni, vidi, vinci. 🙂

Desfăşurat la încheierea Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), Festivalul blogurilor şi vinurilor s-a bucurat de o companie aromată de excepţie. 1.200 de vinuri – dintre cele 1.700 prezentate şi jurizate la IWCB – s-au împletit cu preparate culinare de excepţie, cu surprize, voie bună şi socializare. La final, organizatorii – Vinul.ro, Social City Food and Wine, RezervăunLoc.ro şi Concret PR România – au acordat şi premii.

Când mi s-a propus să particip la Festivalul blogurilor şi vinurilor, am zis să-i primesc pe oaspeţi şi cu ceva d-ale gurii. 🙂 Fără să stau prea mult pe gânduri, am realizat o reţetă de brioşe cu levănţică. Poate că frostingul nu a fost cel pe care mi-l doream, dar micuţele cupcakes au fost delicioase. Dovada? Dacă nu ascundeam câteva, nu mai aveam cu ce să mă prezint în faţa juriului.

Dar trebuia şi ceva care să fie perechea ideală pentru vinuri. Aşa că am scos din joben nişte biscuiţi cu trufe în ulei. Cum au fost? Buni, foarte buni, parcă prea puţini pentru că toată lumea mă întreba dacă nu mai am câţiva. Spuneam ceva de “veni, vidi, vinci”? Ei bine, biscuiţii au fost cartea mea câştigătoare la Festivalul blogurilor şi vinurilor. Şi au fost recompensaţi de PIVOT NOIR cu vinuri din Peninsula Iberică. Olé! Olé! Olé!

Festivalul blogurilor şi vinurilor – din culise

Cele două săli de desfăşurare şi spaţiul în aer liber de la ARCUB – Hanul Gabroveni – au fost neîncăpătoare. După un început de zi cu ploaie şi frig, vremea s-a mai încălzit la propriu, dar ajutată şi de zâmbetele, poveştile celor prezenţi şi în clinchete de pahare de vin. Juraţi ai concursului de vinuri, bloggeri, prieteni, curioşi.

Timpul şi implicarea bloggerilor şi partenerilor sunt nepreţuite. Le mulţumim tuturor celor prezenţi datorită cărora a fost posibilă o zi atât de frumoasă. Bloggerilor de food care s-au mobilizat extraordinar să ne gătească preparate grozave, celor care ne-au prezentat vinurile favorite, cramelor şi expozanţilor. Pe lângă partea de networking şi veselia care au animat această ediţie, am contribuit împreună şi la dezvoltarea culturii vinului şi a gastronomiei şi în rândul vizitatorilor. Mulţumim IWCB România care a făcut posibilă degustarea unor vinuri din toată lumea, unele nu foarte accesibile publicului larg.” – Adriana Popescu, organizator Vinul.Ro / Social City Food and Wine.

Un eveniment conex IWCB – International Wine Contest Bucharest 2017, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și ARCUB.

Parteneri: Savor HD.TV; Pivot Noir – Ghidul tău de Vinuri. Magazinul Pasionaţilor de Vin; Books Express; Julius Meinl România; Vinmag; MyCoffee.Ro; SERVE – Clubul Cavalerilor; Liliac; Domeniul Bogdan; Domeniile Urlaţi; Vingarden; Podravka România; Morpho-Bucuresti Fabulous Desserts & Macarons; Leonidas Romania; Himalaya Herbals Cosmetics România; 7thheaven România; Sloop.

Parteneri media: Alina Miron; Gabriela Simion; Food of Bucharest; Lola’s Box; Get my look; Bucătăria grecească; Tort de bezea; Domus PR; Fantezie în bucătărie; The Socialite; Culinare.net; Dulciurile nu îngraşă; Divă în bucătărie; Food for your soul; Suzana Mira; A lu’ Manole; Light Good Food; Andra Iliaş; Raluca Vasile; Mihaela Coşerariu; Raluca Zdrobiş; Louise.ro; Zâna Boemă; Wordstylist; Prăjiturici şi altele; Social Agenda; Lecturi şi Arome; The Gentleman’s Journal; Pastry Chef; Horeca România; Vin2.ro; Pistoane Baricate; Berbecutio.

fotografii: Alina Miron

Facebook Comments

Leave a Reply