După Crăciun şi Revelionul urmează 2017, un an în care ne punem mai multe speranţe. Şi în care vrem să arătăm mai bine. Dar ce trucuri mai putem folosi? Ei bine, vă ofer eu un pont: extensii de gene fir cu fir.

Nu cred că există femeie care să nu-şi dorească gene mai stufoase, mai plin de volum şi mai curbate. Dar ce te faci când “măturicile” sunt rare? Este momentul în care intră în scenă specialiştii în aplicarea unor extensii de gene. Acestea au darul de a-ţi face privirea mai luminoasă şi mai deschisă – indiferent cât de obosită ai fi, ochii tăi vor arăta senzual.

Şi pentru că îmi place să experimentez chestii noi, mi-am lăsat ochii pe mâinile dibace ale Danei Stancu, din echipa de makeup Roxana Dumitru, care mi-a făcut nişte gene senzaţionale. Pe lângă faptul că aplica extensii de gene în funcţie de ceea ce vrei să obţii (o privire deschisă, ridicarea sau alungirea ochiului), lucrează numai cu produse de calitate. Şi, cum bine o stiţi pe Dana din blogosferă, te face să te simţi prinţesă cât stai la ea. Relaxarea şi frumuseţea sunt garantate. Mai multe informaţii şi preţuri sunt la distanţă de un singur click.

Genele mele înainte de aplicarea extensiilor…

Ştiu, multe dintre voi trăiesc cu mitul că îţi cad genele proprii din cauza extensiilor. Adevărul este că genele îţi cad oricum, ca şi părul, nu din cauza extensiilor. Doar că o observi mai bine pentru că geana cu extensie este mai grea şi îţi rămâne pe faţă, nu o zboară vântul. După trei săptămâni e la aplicarea iniţială, nu am văzut să îmi cadă genele proprii mai mult decât de obicei.

Foarte multe fete m-au întrebat dacă nu mă dor ochii. Ei bine, nu au de ce să mă doară pentru că am pus extensii de gene cu bun simţ şi moderaţie, nu “mături” cum am văzut pe la alte femei. Oricum, la cum o ştiu eu – moderată şi cu simţ estetic dezvoltat -, nu cred că Dana ar face aşa ceva.

Aşa că, dacă te încântă ideea unei priviri mai senzuale, îţi recomand să încerci extensii de gene, iar pe Dana ţi-o recomand cu cea mai mare căldură. O cunosc de ceva ani şi din prima am avut mare încredere în ea şi în munca ei. Ştiu că, acolo unde nu se pricepe, mai bine nu se bagă. Cât despre mine… Îmi ador genele, mai ales că, dacă mă grăbesc undeva, nu trebuie să mă ocup de machiaj: dau o pudră şi plec fără griji pentru că ochii arată superb. Nici nu mai am nevoie de alt artificiu.

… şi rezultatul final

Epilog: Astăzi, cu două zile înainte de încheierea lui 2016, am fost la întreţinere, ceea ce dovedeşte că îmi este greu să mă despart de aceste extensii de gene. Şi chiar dacă petrec noaptea dintre ani acasă, cu familia, nu puteam să nu fiu aranjată şi strălucitoare.

Facebook Comments

One thought on “Extensii de gene: cum poţi fi (şi) mai frumoasă în 2017

Leave a Reply